
Seara trecută, în intervalul orar 17.30-19.30, Poliţia Municipiului Ploieşti a organizat şi executat o razie de amploare pe raza municipiului, unde, peste 140 de poliţişti au acţionat în zona unităţilor de învăţământ, precum şi în zonele frecventate de către elevi/tineri care săvârşesc sau sunt victime ale faptelor antisociale pe raza municipiului Ploieşti.
Scopul activităţii a constat în prevenirea şi combaterea fenomenelor cu impact stradal, a activităţilor infracţionale şi contravenţionale, depistarea şi tragerea la răspundere a celor care încalcă prevederile legale.
La activitate au participat poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova, din structurile de ordine publică, investigaţii criminale, investigare a criminalităţii economice, rutieră, transporturi feroviare, dar şi poliţişti din cadrul Birourilor de siguranţă şcolară şi protecţia animalelor.
În cadrul raziei au fost legitimate peste 300 de persoane, au fost controlate peste 200 de autovehicule, fiind efectuate 130 de testări cu aparatul etilotest.
Totodată, au fost avertizate 45 de persoane şi 25 de persoane au fost consiliate.
Au fost efectuate 30 de controale ale bagajelor şi 38 de controale corporale.
43 de societăţi comerciale au fost verificate, dar şi 9 agenţi de pază.
Astfel, au fost aplicate 125 sancţiuni contravenţionale, 93 dintre acestea fiind aplicate conform O.U.G nr.195/2002 şi 23 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate conform Legii nr.61/1991.
Valoarea sancţiunilor este de 22.460 de lei.
3 permise de conducere au fost reţinute, pentru neacordare prioritate pietoni, dar şi 5 certificate de înmatriculare retrase, fiind constatate şi două infracţiuni la regimul rutier.
Exemple:
1. Poliţiştii din cadrul Secţiei nr.1 de poliţie Ploieşti, în timp ce acţionau în parcul Nichita Stănescu au depistat un bărbat dezorientat şi incoerent.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat faptul că acesta ar fi părăsit incinta unui spital din municipiu, ulterior acesta fiind condus la unitatea medicală de unde plecase.
2. La punctul de lucru al unei societăţi comerciale situat pe strada Trei Ierarhi, reprezentatul acesteia a fost sancţionat contravenţional pentru difuzarea, în spaţiul public de programe radio/TV fără a deţine o licenţă în acest sens şi fără acordul titularului dreptului de proprietate.
3. În urma unui alt control la o societate comercială de pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino, reprezentatul acesteia a fost sancţionat contravenţional pentru comercializare de produse alimentare fără a fiscaliza pe casa de marcat sumele de bani încasate.
4. Şi în cadrul unei unităţi comerciale de pe strada Depoului s-a constatat faptul că aceasta figura cu suma nefiscalizată în valoare de 157 de lei, în consecinţă, aplicându-se o sancţiune contravenţională conform OUG 28/1999.
Sursă: IPJ Prahova