Percheziţii în două cauze penale diferite. Persoane cercetate pentru proxenetism şi furt de produse petroliere şi componente metalice

UPDATE.

 

În urma probatoriului administrat, faţă de patru dintre bărbaţii bănuiţi de săvârşirea infracţiunii de proxenetism a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, ulterior faţă de trei dintre aceştia fiind dispusă măsura arestării preventive pentru 30 de zile, iar pentru cel de-al patrulea, măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
Stire initială:

În această dimineaţă, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova- Serviciului de Investigaţii Criminale pun în executare 6 mandate de percheziţie domiciliară în municipiile Ploieşti şi Galaţi, în oraşul Chitila, respectiv într-o comună din judeţul Dâmboviţa, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunii de proxenetism. În fapt, în perioada septembrie 2022- februarie 2023, persoanele bănuite ar fi înlesnit practicarea prostituţiei pentru mai multe persoane de sex feminin, asigurandu-le transportul acestora la diferite locaţii, precum şi protecţia efectivă, obţinând astfel foloase materiale.

Prejudiciul cauzat este de 60.000 de lei. La sediul poliţiei vor fi conduse 9 persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române. Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Prahova şi de cel al Jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi ,, Matei Basarab" Ploieşti.

Într-o altă cauză penală, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică pun în executare două mandate de percheziţie domiciliară în două comune din judeţul Prahova, la domiciliile unor persoane bănuite de sustragerea de produse petroliere şi componente metalice de la sonde, fapte comise în perioada septembrie 2022- februarie 2023. Prejudiciul cauzat este de aproximativ 3.000 de lei.

Cele două persoane vor fi conduse la sediul unităţii de poliţie în vederea audierii.  Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova.

Sursa: IJP Prahova

Video: Politia Romana/IJP Prahova