Un prahovean a fost reţinut pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe
La data de 31 ianuarie a.c., în jurul orei 16.15, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale de Poliţie Drajna, au fost sesizaţi de către o femeie, în calitate de profesor al unei unităţi şcolare din comuna Ceraşu, despre faptul că un alt profesor din cadrul unităţii ar fi fost agresat de un bărbat. 
În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, iar din verificări s-a stabilit faptul că profesorul în vârstă de 44 de ani, ar fi fost lovit de un bărbat în vârstă de 63 de ani, tatăl unui elev, acesta susţinând că fiul său ar fi fost agresat de către profesorul în cauză. 
În urma conflictului, persoana vătămată nu a necesitat acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Astfel, în baza probatoriului administrat, faţă de bărbatul în vârtsă de 63 de ani, din comuna Ceraşu a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. 
În cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea clarificării situaţiei de fapt, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe şi purtare abuzivă.
 
Sursă:IJP  Prahova
Foto ilustrativ