
Răsturnare teribilă de situaţie în cazul fetiţei de 11 ani, accidentată pe o trecere de pietoni din Ploieşti. Se pare că minora a inventat toată povestea, din cauza unei dispute pe care a avut-o cu un coleg. Poliţiştii au investigat cazul şi au urmărit camerele de supraveghere montate în zonă. Copila a fost văzută traversând strada, însă nu a fost lovită de nicio maşină.
Fata de 11 ani ar fi avut o altercaţie la şcoală cu un coleg înainte să plece către casă.
De frică, aceasta şi-a minţit mama că a avut accident şi că a fost lovită pe trecerea de pietoni de către un şofer care a fugit de la locul faptei.
Femeia şi-a dus copilul la spital, unde a fost supusă investigaţiilor, ulterior fiind trimisă acasă.
Pusă în faţa dovezilor, fata a recunoscut că totul a fost o minciună.
Reprezentanţii IPJ Prahova au declarat că accidentul nu se confirmă şi că totul a fost doar o născocire a copilei de 11 ani.
Detalii despre accident AICI: