
Un bărbat în vârstă de 49 ani, care a participat duminică, la o competiţie de tenis de masă organizată în comună Brazi a decedat subit.
Echipajul Smurd Prahova sosit la faţa locului l-a găsit pe bărbat în stop cardio respirator.
Din nefericire, acesta nu a răspuns manevrelor de resuscitare şi a fost declarat decesul.
cercetările sunt continuate de poliţişti în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.
”La data de 11 decembrie a.c., în jurul orei 16:00, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale de Poliţie Cocorăştii Colţ au fost sesizaţi despre faptul că, în timpul unei competiţii sportive care a avut loc pe raza comunei Brazi, unui bărbat i s-a făcut rău.
În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului constatând faptul că aspectele sesizate se confirmă, în cauză fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 49 de ani, din judeţul Brăila.
În urma manevrelor de resuscitare aplicate de către echipajul medical sosit la faţa locului a fost declarat decesul bărbatului în cauză.
În cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.”, precizează IJP Prahova.
Foto ilustrativ