Un tânăr din Ploieşti a fost reţinut pentru că a distrus oglinzile mai multor autoturisme, pe  Aleea Profesorilor din cartierul Malu Rosu
În noaptea de marţi spre miercuri,  mai multe autoturisme parcate pe  strada Aleea Profesorilor din Ploieşti,  au fost găsite cu oglinzile sparte.
Suspectul este un bărbat în vârstă de 28 de ani, din municipiul Ploieşti, acesta fiind retinut de politisti.
”În urma cercetărilor efectuate, la data de 2 decembrie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei nr.2 de Poliţie Ploieşti au identificat şi depistat persoana bănuită de comiterea faptelor ca fiind un bărbat în vârstă de 28 de ani, din municipiul Ploieşti. 
În baza probatoriului administrat, ieri, faţă de bărbatul în cauză a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.” precizeaza IJP Prahova.
 
Foto ilustrativ/telegrama.ro