Un ploieştean a fost depistat beat la volan
La data de 29 noiembrie a.c., în jurul orei 16:30, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.3 de Poliţie Ploieşti, în timp ce desfăşurau activităţi pentru creşterea gradului de disciplină rutieră pe raza de competenţă, au oprit, pentru control, pe strada Gheorghe Grigore Cantacuzino, din municipiu un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 33 de ani, din municipiu. 
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest, acesta indicând valoarea de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării de mostre biologice de sânge. 
 
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa băuturilor alcoolice.
 
Sursa:IJP Prahova
Foto ilustrativ