Primarului oraşului Buşteni este acuzat că fură apă din reţeaua publică
 
Conform www.republikanews.ro, primarul Mircea Corbu este acuzat că fură apă din reţeaua Hidro Prahova.  La această oră, un echipaj al Poliţiei Buşteni se află la locuinţa edilului.
 
Potrivit unor surse apropiate anchetei, cel care l-ar fi reclamat la Poliţie pe primar ar fi preşedintele unui partidm politic, Florin Bucur.
”La data de 27 noiembrie a.c., în jurul orei 18:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei staţiunii Buşteni au fost sesizaţi de către un bărbat din oraş, despre faptul că la un imobil din oraş există suspiciunea sustragerii de apă din magistrala principală. 
 
În baza sesizării, s-a format echipă operativă care s-a deplasat la faţa locului constatând faptul că din conducta principală s-a efectuat un branşament, conectat de aceasta printr-un robinet, cu o conductă care duce în curtea imobilului, fără a exista vreun aparat de contorizat apa. 
 
Totodată, la faţa locului s-a prezentat şi o echipă a societăţii responsabile de distribuirea apei.
 
În cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea clarificării situaţiei de fapt, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt de apă din sistemul public de alimentare cu apă.” precizeaza IJP Prahova.
 
Foto ilustrativ si republiknews.ro