Doi bărbaţi din Boldeşti Scăeni au fost reţinuţi pentru  furt calificat
Astăzi, 24 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul poliţiei oraşului Boldeşti Scăeni au identificat şi depistat doi bărbaţi cu vârstele de 23, respectiv 30 de ani, ambii din oraş, bănuiţi de comiterea unei infracţiuni de furt calificat, faptă comisă în urmă cu câteva zile. 
În fapt, la data de 16 noiembrie a.c., în jurul orei 14:30, cei doi bărbaţi ar fi pătruns în curtea unei societăţi comerciale din oraş de unde ar fi sustras un aparat profesional de curăţare, valoarea acestuia fiind de 18.000 de lei. 
În vederea administrării probatoriului, în această dimineaţa, poliţiştii au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară la domiciliile celor doi bărbaţi, ocazie cu care a fost găsit aparatul, prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
Astfel, faţă de cei doi a fost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca mâine, 25 noiembrie a.c., să fie prezentaţi unităţii de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive. 
În cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
 
Sursa:IJP Prahova
 
Foto ilustrativ