
Potrivit IJP Prahova, la data de 28 octombrie a.c. în jurul orei 17:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Plopeni au fost sesizaţi de către un minor în vârstă de 16 ani despre faptul că a fost implicat într-un eveniment rutier, pe strada Republicii din oraş.
În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde au identificat cei doi tineri, cu vârstele de 14, respectiv 16 ani, implicaţi în eveniment, care conduceau două motocicluri.
În urma impactului, tânărul în vârstă de 16 ani a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Cu ocazia verificărilor celor doi tineri în bazele de date a rezultat faptul că minorul în vârstă de 14 ani nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Totodată, motociclul condus de acesta, nu figura ca fiind înmatriculat.
Cei doi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
În cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui autovehicul fără permis de conducere, punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat şi vătămare corporală din culpă.
Foto ilustrativ