CERCETAŢI PENTRU INFRACŢIUNI DIN SFERA CRIMINALITĂŢII ECONOMICE
Marti  dimineaţă, poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, sub directa coordonare a procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploieşti, au pus în executare 5 mandate de percheziţie domiciliară la sediul unei instituţii publice, la sediile a două instituţii financiare şi la domiciliile a două persoane, toate în municipiul Ploieşti, într-o cauză penală în care se efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals intelectual şi uz de fals.
 
Totodată, vor fi puse în aplicare 23 de mandate de aducere. 
 
Din cercetări a reieşit faptul că doi angajaţi ai unei instituţii publice ar fi întocmit adeverinţe de venit pentru mai multe persoane, conţinând informaţii false, pe care  le-ar fi utilizat pentru contractarea unor împrumuturi de la două instituţii financiare.
 
În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate mai multe documente, precum şi alte mijloace materiale de probă. 
 
Prejudiciul preliminar în cauză este de 23.000 de lei. 
 
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum şi de prezumţia de nevinovăţie.
 
Sursa:IPJ Prahova
 
Foto ilustrativ/realitatea.net