
La data de 29 septembrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare Prahova si reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Prahova, au efectuat o acţiune pe raza judeţului având drept scop verificarea respectării de către agenţii economici ce desfăşoară activităţi comerciale turistice şi de alimentaţie publică a normelor din domeniul drepturilor de autor şi conexe, prevazute de Legea nr.8/1996 modificată.
Astfel au fost legitimate 25 de persoane şi verificaţi 12 agenţi economici.
Pentru neregulile constate au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, 3 pentru nerespectarea obligaţiei operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 3 pentru nerespectarea drepturilor de autor şi drepturilor conexe, precum şi 3 privind protecţia consumatorului.
Valoarea sancţiunilor este de aproximativ 23.000 de lei.
Exemplu semnificativ:
Cu ocazia verificărilor efectuate la punctul de lucru al unui agent economic din comuna Bărcăneşti, s-a constatat faptul că agentul economic a comercializat bunuri în urma cărora a obţinut venituri pe care nu le-a fiscalizat în totalitate prin intermediul casei de marcat, rezultând o sumă nejustificată de aproximativ 100 de lei.
În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională cu amendă în valoare de 1.500 de lei conform OUG nr. 28/1999 şi confiscarea sumei în cauză.
De asemenea, s-a constat faptul că pentru 4 dintre camerele ocupate de turişti nu au fost întocmite fişe de anunţare sosire/plecare, sens în care a fost aplicată sancţiune contravenţională conform HG 237/2001 dispunându-se remedierea pe loc a deficienţei.
Sursa:IJP Prahova
Foto ilustrativ