
La data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 11.00, politiştii oraşului Mizil au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe o stradă din oraş este un conflict în desfăşurare.
În baza sesizării, s-a constituit echipa operativă, care s-a deplasat la faţa locului, identificând mai multe persoane, ce îşi adresau reciproc injurii şi ameninţări.
Din primele verificări, s-a stabilit că în altercaţie au fost rănite două persoane, respectiv un minor, de 12 ani şi un bărbat, în vârstă de 33 de ani, ulterior fiind transportaţi la spital, pentru îngrijiri medicale de specialitate.
În urma probatoriului administrat, faţă de un bărbat, în vârstă de 28 de ani, a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat instanţei competente, cu propunere de arestare preventivă.
Faţă de alte două persoane, a fost luată măsura controlului judiciar, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice.
Cercetările sunt continuate de către procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, împreună cu poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova.
Sursa:IPJ Prahova
Foto ilustrativ/adevarul.ro