
Potrivit IJP Prahova, la data de 21 septembrie a.c., în jurul orei 22.30, poliţiştii Secţiei nr.2 de poliţie Ploieşti au fost sesizaţi prin apel 112, de către o femeie cu privire la faptul că soţul şi soacra sa ar fi fost agresati de către un vecin.
Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au identificat apelanta dar şi soţul acesteia în vârstă de 34 de ani care a declarat faptul că în timp ce se afla în faţa blocului împreună cu mama sa, la un moment dat, în urma unor discuţii în contradictoriu au fost loviţi de către un vecin.
La faţa locului s-a prezentat şi un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Prahova care le-a acordat îngrijiri medicale de specialitate persoanelor vătămate, acestea refuzând deplasarea la spital.
Bărbatul în vârstă de 49 de ani a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoarea de 200 de lei, conform Legii nr.61/1991.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe.
Foto ilustrativ/observatorulph.ro