
Copiii reprezintă centrul oricărei comunităţi, motiv pentru care, când vine vorba de siguranţa lor ne dorim mai mult să prevenim decât să combatem.
Să fim alături de ei, fizic, printre ei şi să înţeleagă faptul că omul în uniformă îi poate salva de la primejdii, e important, însă, considerăm că la fel de important este să le vorbim despre cum să nu ajungă în punctul de a fi salvaţi de oamenii în uniformă.
O nouă acţiune informativ preventivă au desfăşurat ieri, 20 septembrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova-Serviciul Rutier, compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, precum şi cei ai Biroului Siguranţă Şcolară, la Şcoala Gimnazială Excelsis din municipiul Ploieşti.
De la copii pe care i-am găsit în leagăn, în parcul din curtea şcolii şi până la elevi mai mari, care sunt în pragul primului examen ala maturităţii, examenul de capacitate, poliţiştii au interacţionat cu toţi, vorbindu-le mai puţin ca poliţişti şi mai mult ca prieteni.
Cu ajutorul laboratorului mobil de educaţie rutieră, cei mai mici au fost învăţaţi cum să circule în siguranţă ca pietoni, care este locul lor în autoturism şi cum trebuie să fie asiguraţi în acesta, dar şi cum şi unde pot folosi bicicleta, rolele sau trotineta.
Au fost abordate şi subiecte precum siguranţa lor când se află în locurile de joacă, ori când sunt singuri acasă sau cum să procedeze atunci când s-au rătăcit într-un supermarket.
Cu cei mai mari, discuţiile s-au concentrat asupra faptelor în care pot fi implicaţi în cadrul unităţilor de învăţământ, fiindu-le prezentate modalităţi prin care să nu ajungă să fie victime ale infracţiunilor care se pot comite în rândul lor.
Au fost purtate discuţii interactive, activitatea bucurându-se de multe mânuţe ridicate de copiii dornici să răspundă la întrebările poliţiştilor. Dialogul dintre elevi şi poliţişti a fost unul constant, toate subiectele abordate prezentând un interes mare pentru elevi.
Oamenii în uniformă sunt prietenii copiilor!
Sursa : IPJ Prahova