
La data de 1 septembrie a.c., în jurul orei 20:00, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Drajna, în timp ce efectuau activităţi de combatere a delictelor silvice pe raza comunei Ceraşu, au prins în flagrant delict un bărbat în vârstă de 29 de ani, din comună, în timp ce sustrăgea material lemnos, pe care îl încărca într-un atelaj hipo.
Cu ocazia măsurării materialului lemnos de către un pădurar, a rezultat cantitatea de 0,833 metri cubi de material lemnos, acesta fiind ridicat în vederea confiscării şi predat în custodie pădurarului.
De asemenena, în vederea continuării cercetărilor, au fost ridicate atelajul hipo, un motofierăstră şi un topor.
În baza probatoriului administrat, faţă de bărbat afost luată măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unităţii de parchet cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere, fără drept, de arbori şi furt de arbori.
Sursa:IJP Prahova
Foto ilustrativ