„Nu plânge, maică Românie!/Că am să mor neîmpărtăşit,/ Un glonţ pornit spre pieptul tău/ Cu pipetul meu, eu l-am oprit...“ – versuri găsite în raniţa unui soldat, căzut la Tabla Buţii
În 1922, la patru ani după terminarea Războiului pentru reîntregirea neamului, primele 20 de persoane, săteni din Slon, în frunte cu preotul Ioan Ştefan Vasilescu, aveau să urce pe 6 august, când creştinii sărbătoresc „Schimbarea la faţă“, la Tabla Buţii, la cimitirului eroilor căzuţi în principalul punct de legătură între Transilvania şi Muntenia.
Până în 1916, când România a intrat în primul Război Mondial, în Popasul Tabla sau Trecătoarea de la Tabla, cum era ştiută zona, se făcea negoţ cu fel de fel de mărfuri, precum şi cu băuturi, printre care şi vin ţinut în budane (butoaie). Se spune că unii comercianţi nu plecau până nu vindeau tot vinul din buţi. De aici, numele locului s-a transformat în Tabla Buţii.
În Primul Război Mondial, aici s-au dat lupte grele. Cercetările istoricilor arată că locul este un adevărat „altar“. Au fost soldaţi care au căzut în bătaia gloaneţelor, dar şi mulţi care au murit de molime şi frig, pentru că parcă şi natura s-a revoltat în acele timpuri. În luna octombrie, zăpada era în Munţii Tătarului de aproape 60 cm, iar soldaţii erau îmbrăcaţi cu uniforme de vară...
După terminarea războiului, pentru a fi împiedicată răspândirea vreunei epidemii generată de trupurile în descompunere ale soldaţilor, preotului Vasilescu din Slon, ajutat de câţiva elevi mai mari, i-a revenit sarcina îngropării creştineşte a celor căzuţi la datorie. Au fost căutate date de identificare, însă mulţi, români sau din tabere inamice, au fost înmormântaţi ca eroi necunoscuţi
Pe 6 august 1922 avea să fie primul pelerinaj, iar de atunci, tot mai multe persoane au urcat an de an în acest loc, unde istoria s-a „scris“ cu sânge. După al Doilea Război Mondial şi până în 1976, manifestările au fost oprite de către noul regim, fiind reluate, în mod oficial, prin strădania preotului Nicolae Burlan, tot din satul Slon.
Astăzi, sute de persoane s-au îndreptat din nou spre acest popas, unde au fost organizate ceremonii religioase şi militare, unde s-a făcut, din nou, un arc peste timp, şi au fost evocate actele eroilor români, dar şi gestul de mare omenie al preotului Vasilescu. Parlamentari, oficialităţi locale şi judeţene au depus coroane şi jerbe de flori la monumentul din Cimitirul Eroilor.
În discursul său, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Dumitru Tudone, a făcut un nou apel către oamenii locului şi toţi cei care au ajuns în acest „altar“ românesc, să-şi aducă aici şi apropiaţii, dar mai ales, pe copiii lor.
„Cu toţii avem datoria să ne cunoaştem istoria şi geografia locurilor, dar şi să ducem mai departe idealurile şi îînsufleţirea celor care au căzut cu arma în mână, pe câmpul de luptă, pentru binele acestei ţări.
Recunoştinţă veşnică eroilor neamului!“ – Dumitru Tudone.
„Nu plânge, maică Românie!/Pentru dreptate noi pierim;/ Copiii noştri, peste veacuri,/ Onoare ne vor da, o ştim/ Nu plânge, maică Românie!/ Adună tot ce-i bun sub soare;/ Ne cheamă şi pe noi la praznic,/ Când România va fi mare!“ - versuri găsite în raniţa unui soldat, căzut la Tabla Buţii
Sursă:CJ Prahova
