
La data de 5 august a.c., în jurul orei 14:00, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale de Poliţie Blejoi au fost sesizaţi prin apel 112 de către o femeie din comuna Strejnicu despre faptul că ea şi fiul acesteia sunt agresaţi de concubinul femeii.
În baza sesizării, s-a constituit echipă operativă, care s-a deplasat de urgenţă la faţa locului, constatând faptul că femeia, în vârstă de 23 de ani, prezintă urme vizibile de violenţă, necesitând acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.
Ulterior, bărbatul a fost imobilizat de poliţişti şi condus la sediul unităţii de poliţie, în vederea audierii.
În cauză, a fost întocmit formularul de evaluare a riscului, fiind emis un ordin provizoriu de protecţie.
În baza probatoriului administrat, faţă de bărbat a fost luată măsura reţinerii, pentru 24 de ore, urmând ca astăzi să fie prezentat unităţii de parchet, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de poliţişti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie.
Sursa:IPJ Prahova
Foto ilustrativ/banatulazi.ro