“Latinii “organizează un turneu caritabil. Cupa Suporterilor

Vineri , 22 decembrie 2017, între orele 17.00-20.00 la Sala de sport “Leonard Doroftei “(CSM Ploieşti) va avea loc un eveniment caritabil.

Anul acesta datorită suporterilor “lupilor galbeni “din Peluză Latină, Moş Crăciun vă veni pentru copii de la Centrul de plasament Plopeni, copii de la Complexul de Servicii Comunitare “Sfântul Andrei “Ploieşti şi două familii nevoiaşe din mun. Ploieşti.

La Cupa Suporterilor "Peluza Latină" sunt invitaţi sportivi care au scris istorie pentru Ploieşti (Mirela Dulgheru, Leonard Doroftei, Cătălin Burlacu, Mircea Dridea şi Cristi Vlad), raper-ul ploieştean Cabron (un adevărat lup galben), actorul Victor Dorobanţu de la Teatrul Ancuţa, DJ Kabal (colaborator Info Ploieşti City) şi realizatorul radio-tv, Bubanu (Radio Prahova), Bubanu fiind de altfel şi prezentatorul evenimentului.

Atmosferă va fi întreţinută de majoretele de la trupă de dans Happy Dance (coordonator -coregraf Zizik).

Pot fi donate alimente neperisabile, haine şi jucării (acestea vor fi aduse în ziua evenimentului la Sala “Leonard Doroftei “) acolo unde va fi amenajata o zonă specială.

Va fi organizată şi o tombolă cu premii, o sesiune foto şi autografe cu jucătorii echipei Petrolul Ploieşti, magazinul Colecţionarului şi un super concert Cabron.

Câştigătoarea turneului va disputa un meci demonstrative cu echipa Petrolul Ploieşti.

Partener media: Info Ploieşti City (www.infoploiesticity.ro)

Parteneri: FC Petrolul Ploieşti, CSM Ploieşti, Alexandrion Grup, Max Fun, Ploieşti România, ADGA si Asociatia Judeteana de Fotbal Prahova ( AJF Prahova) .

“Pentru mulţi sărbătorile de iarnă înseamnă bucurie şi petrecerea timpului alături de cei dragi. Însă nu toţi au parte de aceste momente frumoase în viaţa lor. 
Pornind de la o acţiune de ajutorare a celor greu încercaţi de soartă, a luat naştere această competiţie organizată de Peluză Latină. Deşi ni s-a părut greu la început, am încercat să arătăm că orice este posibil dacă ne unim forţele şi credem într-o idee. 
Astfel, pe data de 22 Decembrie 2017, la ora 18 sunteţi invitaţi la sală, Leonard Doroftei", strada Milcov, nr.1 pentru a lua parte la prima ediţie a acestei competiţii. 
Vor avea loc meciuri de fotbal între echipele formate din membri ai Peluzei Latine, iar echipa câştigătoare va disputa un meci demonstrativ cu o echipă formată din jucători ai echipei F.C. Petrolul Ploieşti. 
Vom avea invitaţi speciali care au pus oraşul Ploieşti la loc de cinste. Fie că vin din fotbal, box sau baschet vor fi alături de noi pentru această cauză nobilă. 
Carismaticul Bubanu Prahoveanu va fi prezentatorul care fără să ezite a acceptat invitaţia noastră. 
Cabron, trupa Happy Dance şi Victor Dorobanţu vor fi entertainerii acestei prime ediţii. 
Va avea loc şi o tombolă cu premii oferite de Max Fun, Ploieşti România dar şi produse semnate de jucătorii echipei F.C. Petrolul Ploieşti (premiul cel mare tricoul de joc original al căpitanului echipei Claudiu Tudor semnat de către actualul lot de jucători).
La Magazinul Colecţionarului, piesa de rezistenţă este tricoul de joc original al lui Cristi Vlad de la promovarea din C în B în anul 2007.
Principala acţiune rămâne strânsul de fonduri, haine şi orice poate ajuta pe cei necăjiţi. Vor fi urne pentru donaţii şi un loc special pentru produse. 
Va exista şi o comisie de validare a fondurilor formată din Leonard Doroftei şi Cătălin Burlacu.

Invităm alături de noi toţi petroliştii, indiferent de locul pe care îl ocupă pe stadion. Împreună suntem o familie.
CU PETROLUL TOT ÎNAINTE!” este mesajul suporterilor din gruparea Peluza Latină.

 

Mai multe detalii aici: https://www.facebook.com/events/307339099757147/