
Astazi dimineaţă, în jurul orei 07:30, poliţiştii din cadrul Secţiei nr.2 de Poliţie Ploieşti au fost sesizaţi despre faptul că pe strada Şoseaua Nordului, din municipiu se află un bărbat care are în mână un cuţit.
În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului constatând faptul că este vorba despre un bărbat în vârstă de 69 de ani din municipiul Ploieşti care a găsit cuţitul în faţa unui bloc, fiind surprins cu el în mână, fără a ameninţa vreo persoană.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de portul sau folosirea, fără drept de obiecte periculoase, bărbatul fiind condus la o unitate medicală de psihiatrie-precizeaza Inspectoratul Judetean de Politie Prahova
Foto ilustrativ