
În luna iunie a acestui an, apele au luat 35 de vieţi! Astfel de tragedii se produc, din nefericire, în fiecare vară, iar dovadă stau cele 33 de persoane care s-au înecat în luna iunie a anului trecut!
Vremea din ce în ce mai caldă îi îndeamnă pe oameni la scăldat, însă, pentru evitarea unor adevărate drame, este foarte important ca scăldatul să se facă doar în locuri special amenajate pentru înot!
În cele multe situaţii, curentul puternic, adâncimea apei şi teribilismul stau la baza unui scenariu dramatic! Condiţiile de înot pot fi imprevizibile în râuri, iazuri, lacuri sau în mare. Chiar şi persoanele care înoată bine pot obosi, pot avea crampe musculare sau pot fi prinse într-un curent de apă.
Cel mai important aspect pe care părinţii şi bunicii trebuie să-l înţeleagă este că nu trebuie să-i lase pe copii nesupravegheaţi la scăldat.
Fiecare părinte trebuie să aibă în vedere siguranţa copilului! Este foarte important să nu-ţi pierzi copilul din câmpul vizual, nici măcar o secundă. Oricât de bine înoată copilul, nu aveţi garanţia că ceva rău nu se poate întâmpla!
Explicaţi-le copiilor pericolul la care se expun scăldându-se în locuri neamenajate şi consecinţele grave, uneori tragice, ale actelor de teribilism.
Foarte important este ca în cazul unei situaţii de urgenţă, anunţaţi de îndată autorităţile prin numărul unic de urgenţă 112. În astfel de cazuri fiecare secundă contează!
Fii responsabil în preajma apei şi învaţă-ţi copilul să facă la fel!
Respectaţi avertizările privind interzicerea scăldatului!
Supravegheaţi permanent copiii aflaţi în apă sau în apropierea acesteia!
RECOMANDĂRI
Pentru evitarea situaţiilor care vă pot pune viaţa în pericol, respectaţi următoarele măsuri:
Scăldaţi-vă doar în locuri special amenajate pentru înot şi respectaţi avertizările privind interzicerea scăldatului.
Evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci.
Evitaţi să intraţi singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi.
Nu intraţi în apă după ce aţi consumat alcool sau pe timp de noapte.
Nu intraţi în apa rece după expunerea prelungită la soare.
Nu săriţi în apă de pe platforme, poduri sau alte construcţii.
Nu lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziţionate pentru cei mici.
Echipamentele speciale pentru siguranţa înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.
Sursa:ISU Prahova/IGSU
Foto ilustrativ/