Luna decembrie aduce seri magice la Filarmonica

Luna decembrie aduce, la Filarmonica “Paul Constantinescu”, seri magice şi concerte de mare clasă. Astfel, joi, 7 decembrie, de la ora 19:00 vă invităm la Concertul Simfonic intitulat „De la Generaţie la Generaţie”. 
Bilete online, aici: https://filarmonicaploiesti.ro/concert/concert-simfonic-7-decembrie-2017/

Maestrul Ilarion Ionescu - Galaţi revine pe scena Filarmonicii ploieştene, de această dată împreuna cu fiul său, marele violonist Florin Ionescu - Galaţi. Programul este un adevărat regal simfonic: „Anotimpurile” pentru vioară şi orchestră de Antonio Vivaldi şi Simfonia a III-a în Mi bemol major, „Eroica” de Ludwig van Beethoven. 
Chiar dacă anul acesta a împlinit 80 de ani, maestrul Ilarion Ionescu - Galaţi, dirijor şi director onorific al Filarmonicii “Paul Constantinescu”, uimeşte de fiecare dată prin energia cu care urcă pe scenă şi dăruirea cu care abordează fiecare operă muzicală. Iubirea pentru vioară, pe care el însuşi a studiat-o încă de mic, a împărtăşit-o fiului său, Florin-Ionescu Galaţi, căruia i-a fost şi prim profesor. Iar când primeşti de la tatăl tău nu doar lecţia ci şi talentul, atunci reţeta unei cariere de succes este garantată. 
Avem, astfel, bucuria şi onoarea de a-i avea pe scena Filarmonicii, alături de orchestra noastră simfonică, pe ambii artişti Ionescu-Galaţi, într-o călătorie de la barocul muzical veneţian prin celebra lucrare Anotimpurile de Vivaldi, la clasicismul pur vienez prin “Eroica” lui Beethoven, joi, 7 decembrie, de la ora 19:00.
Biletele sunt disponibile atât online, pe 
www.filarmonicaploiesti.ro, cât şi la Casa de Bilete a Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploieşti şi la Agenţia Teatrală, la preţuri de 20 de lei - întreg, 15 lei - pensionar şi 10 lei - elev şi student.