Incepe Ploiesti Jazz Festival ,editia a XII  a. (22-26 noiembrie 2017 )

Miercuri seara in zona de evenimente a complexului commercial Ploiesti Shopping City a avut loc conferinta de presa premergatoare deschiderii celei de a 12 a editii a Ploiesti Jazz Festival.

Conferinta de presa s-a incheiat cu un mini concert al “ Ploiesti Jazz Trio “ .

Filarmonica „Paul Constantinescu” împreună cu Primăria Municipiului Ploieşti, sponsorii şi partenerii instituţiei, organizează în perioada 22-26 noiembrie 2017 cea de-a XII-a ediţie a „Ploieşti Jazz Festival”, cinci zile de muzică la cel mai înalt nivel.

„Ploieşti Jazz Festival”, eveniment emblematic pentru oraşul Ploieşti, este un Festival recunoscut în Europa pentru calitatea artiştilor invitaţi şi implicit, a prestaţiilor acestora.

Anul acesta, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Paul Constantinescu”, alături de dirijorul Cristian Oroşanu, pianistul Mariano Castro şi Alexandra Fits – voce, deschide „Ploieşti Jazz Festival” cu „Fits cântă Piaf”, urmând ca seara de 22 noiembrie să se încheie cu o altfel de orchestră, de data aceasta de jazz, „Jassy Jazz Orchestra”, înfiinţată în anul 2016 sub conducerea renumitului trompetist Emil Bîzgă, orchestră ce se constituie din cincisprezece muzicieni români din Iaşi. Alături de „Jassy Jazz Orchestra”, pe scena Filarmonicii ploieştene va urca Henrick Solera - voce (Suedia), muzician şi entertainer, ce aduce la viaţă sunetul vechiului Big Band asociat cu cântăreţii săi preferaţi precum Franck Sinatra şi Dean Martin.

Ziua de 23 noiembrie 2017 debutează cu un Concert - lecţie de jazz, oferit celor mici de „Ploieşti Jazz Trio” şi Anita Petruescu – voce. „Ploieşti Jazz Trio” (Sorin Zlat – pian, Răzvan Cojanu – contrabas şi Laurenţiu Ştefan – tobe) se va reuni şi în seara aceleiaşi zile pentru un recital extraordinar împreună cu „Saxophone Wizards” (Victor Jimenez, Daniel Torres şi Cătălin Milea), trei saxofonişti din Spania şi România, cu o carieră internaţională, trei muzicieni de jazz cu personalitate diferită, cu viziune proprie în arta improvizaţiei.

Dacă în luna septembrie 2017 îşi făcea debutul cea mai nouă formaţie a Filarmonicii „Paul Constantinescu”, „Ploieşti Jaz Trio”, pentru Festivalul de Jazz din acest an, îşi pregăteşte prima apariţie în scenă „Ploieşti Big Band Jazz Society”, ce este format din suflătorii de alamă ai orchestrei simfonice a Filarmonicii din Ploieşti, alături de dirijorii Joris Teepe şi   Zefir Brezeanu, dar şi de solista Luiza Zan – voce, una dintre figurile proeminente ale jazz-ului românesc.

În 24 noiembrie 2017, publicul va putea asculta o îmbinare între Tango Nuevo şi Jazz Tango într-un tablou ritmat cu tango-uri tradiţionale în aranjamente noi şi compoziţii originale   în interpretarea formaţiei „TangOstinato” ce-i are în componenţă pe muzicienii italieni Luca Aletta – pian, Stefano Cardillo – contrabas, Giovanni di Mauro – oboi, Fabio Tiralongo – saxofon. Protagoniştii celei de-a doua părţi a serii sunt Emil Bîzgă, unul dintre cei mai buni trompetişti români şi invitaţii săi: pianistul Benito Gonzales, basistul Ark Ovrutski şi toboşarul  Alessandro D’Anna.

„Michel Meis 4tet” (Luxemburg), format din Michel Meis (tobe), Cédric Hanriot (pian), Stephan Goldbach (contrabas) şi Alisa Klein (trombon), deschide a patra zi de „Ploieşti Jazz Festival”, 25 noiembrie 2017, cu un gen de muzică ce îmbină libertatea improvizaţiilor experimentale cu melodii introvertite, compoziţii tradiţionale şi efecte sonore electronice, acestea reprezentând marca personală a cvartetului. „Joris Teepe Trio” (Joris Teepecontrabas, Freddie Bryant – chitară, Marc Miralta – tobe) şi Machteld Cambridgevoce, ce cântă împreună de douăzeci şi cinci de ani, încheie seara cu  atmosfera plină de energie a jazz-ului american.

Ediţia a XII-a a „Ploieşti Jazz Festival” se încheie Duminică, 26 noiembrie 2017, cu  „Ekue Band” (Carlos Enrique Sanchez – pian, Luis Palomino – saxofon, Raubel  Torres – contrabas)  şi invitatul lor special, Ati de Chilepercuţie şi „Giovanni Mirabassi Trio” (Giovanni Mirabassi – pian, Gianluca Renzi – contrabas, Gene Jackson – tobe), trompetistul Toku (Japonia) şi Sarah Lancman voce (Franţa).

Prin organizarea „Ploieşti Jazz Festival” şi iniţierea  celor două proiecte: „Ploieşti Jazz Trio” şi „Ploieşti Big Band Jazz Society”, Filarmonica „Paul Constantinescu” se înscrie pe harta internaţională a jazz-ului, continuând o tradiţie de aproape şaizeci de ani, când, pentru România, jazz-ul se năştea la Ploieşti.

Programul Festivalului

Miercuri, 22 noiembrie 2017

ora 19.00 Orchestra simfonică, dirijor: Cristian Oroanu

Joi, 23 noiembrie 2017

Ora 19.00 Saxophone Wizards & Ploieşti Trio Jazz

Ora 21.00 Big Band Ploieşti (lansare oficiala)

Vineri, 24 noiembrie 2017

Ora 19.00 TangOstinato

Ora 21.00 Emil Bîzga & Special Guests – 4-tet

Sâmbătă, 25 noiembrie 2017

Ora 19.00 Mich Meis 4Tet

Ora 21.00 Joris Teepe Trio & Special Guest – Machteld Cambridge

Duminică, 26 noiembrie 2017

Ora 19.00 EKUE Quintet

Ora 21.00 Giovanni Mirabassi Trio & Guests

Preţurile biletelor

Miercuri, 22 noiembrie (1 concert): 30 lei

Joi, 23 noiembrie (2 concerte): 50 lei

Vineri, 24 noiembrie (2 concerte): 50 lei

Sâmbătă, 25 noiembrie (2 concerte): 50 lei

Duminică, 26 noiembrie (2 concerte): 50 lei

Bilete se gasesc la Casa de bilete a Filarmonicii «  Paul Constantinescu «  Ploiesti sau pe site-ul acesteia : https://filarmonicaploiesti.ro/