Ziua Culturii Naţionale la Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti.Programul evenimentelor
 
 
Ziua de 15 ianuarie, data naşterii poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889), a devenit, din 2011, la iniţiativa Academiei Române, Ziua Culturii Naţionale. Cultura, în toate formele sale, transcende hotare şi bariere lingvistice, uneşte şi ne poate aduce mai aproape.
Motivul pentru care a fost aleasă ziua lui Eminescu drept Zi a Culturii Naţionale ar putea fi acela că este poetul „nepereche” al neamului românesc ori acela că personalitatea marcantă a lui Mihai Eminescu – nu doar în literatură, ci şi în jurnalism ori în filosofie – i-a impresionat atât pe contemporanii săi, cât şi pe cei din generaţiile următoare. Inteligenţa lui, cultura de nivel european, bogăţia şi farmecul limbajului eminescian nu au rămas neobservate, ci au fost apreciate.
Teatrul „Toma Caragiu” Ploieşti va celebra Ziua Culturii Naţionale printr-o serie de manifestări care se vor desfăşura după următorul program:
Joi, 13 ianuarie, de la ora 18.00, Teatrul ploieştean va găzdui evenimentul cultural „Eminesciana”, organizat de Dahlia Couture şi BES România, un omagiu adus lui Mihai Eminescu, prin lansarea unei colecţii originale de modă, bazată pe simbolistica poeziei eminesciene.
Evenimentul, al cărui amfitrion va fi actorul Marius Bodochi, va cuprinde momente artistice recitative cât şi muzicale, având-i drept protagonişti pe soprana Arlinda Morava, acompaniată la pian de Adriana Alexandru, solistele Ileana Şipoteanu şi Livia Maria Pisăliţă şi duetul Cosmin Stoica (vioară), acompaniat la pian de Cristina Ionescu. Accesul la acest eveniment se face în baza invitaţiilor distribuite de organizator.
Sâmbătă, 15 ianuarie, pe parcursul întregii zile, pe aleea pietonală din faţa teatrului, sub titulatura „Strada cu poeme”, vor putea fi ascultate versuri ale unor poezii eminesciene binecunoscute, recitate de mari actori ai teatrului românesc – Ion Caramitru, Victor Rebengiuc, Florin Piersic, Gheorghe Cozorici, Leopoldina Bălănuţă, Adrian Pintea şi Valeria Seciu.
Sâmbătă, de la ora 18.30, în sala Teatrului „Toma Caragiu”, este programată o reprezentaţie a spectacolului „Omul care a văzut moartea”, de Victor Eftimiu, versiune scenică Andreea Vulpe, regia Cristi Juncu. „Omul care a văzut moartea” este una dintre cele mai jucate  piese ale dramaturgiei româneşti, scrisă de prolificul autor Victor Eftimiu, dramaturg, eseist, povestitor şi traducător român, membru titular al Academiei Române, personalitate reprezentativă a culturii naţionale din secolul trecut.
Vă invităm să sărbatorim împreună Ziua Culturii, fundament al identităţii şi apartenenţei la comunitate!
Sursa:Teatrul ”Toma Caragiu” Ploiesti/stirileproprahova.ro