UPDATE.Noaptea Cercetatorilor Europeni, de la  Muzeul Judetean de Stiintele Naturii Prahova,  in on-line

Ca urmare a celor mai noi restricţii adoptate de autorităţi, în contextul creşterii ratei infectărilor, organizatorii au decis să anuleze evenimentul programat pentru vineri, 24 septembrie. El va fi desfăşurat on-line, sâmbătă, 25 septembrie, şi va putea fi urmărit pe pagina de Facebook Muzeul Judetean de Stiintele Naturii Prahova .

Stire initiala.

Cu ocazia Nopţii Cercetătorilor Europeni, vă invităm, vineri, 24 septembrie 2021, să pătrundeţi în fascinanta lume a ştiinţei, la Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova, unde vă aşteptăm cu surprize şi premii atractive alături de Clubul de Robotică RO2D2 al Colegiului Naţional Mihai Viteazul din Ploieşti, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova şi Netland Computers.
 
Noaptea Cercetătorilor Europeni se înscrie în seria acţiunilor Marie Skłodowska-Curie, fiind un eveniment ce a atras până acum peste două milioane de vizitatori şi care are ca scop să inspire următoarele generaţii de cercetători. Evenimentul oferă oamenilor de ştiinţă şansa de a intra în directă legătură cu publicul, iar vizitatorilor ocazia de a descoperi universul ştiinţei şi oamenii din spatele experimentelor.
 
Iniţiat în anul 2005 de către Comisia Europeană, proiectul  a ajuns la cea de-a 16-a ediţie, tocmai prin ceea ce şi-a propus: ca ştiinţa să devină accesibilă tuturor. Activităţile înscrise în cadrul proiectului combină educaţia cu divertismentul, astfel că publicul are şansa de a admira expoziţii extrem de interesante, de a participa, în mod activ, la experimente, jocuri şi concursuri. 
Noaptea Cercetătorilor Europeni 2021 se organizează în 29 ţări, iar peste 400 oraşe vor fi, în cadrul acestei ediţii, gazde ale evenimentului ce îşi propune să arate publicului ce înseamnă să fii cercetător şi cât de interesantă poate fi munca de cercetare.
 
Evenimentul organizat de Muzeul Judeţean de Ştiinţele Naturii Prahova are loc în acest an la Palatul Culturii din Ploieşti, în ”Sala Coloanelor”, iar programul se va desfăşura în intervalul orar 17.00 - 22.00, cu ultima intrare la ora 21.30.
 
Accesul publicului vizitator, pe intrarea de la ”scările mari” dinspre Palatul Administrativ, se va face cu respectarea normelor de combatere a răspândirii virusului SARS - COV2 impuse de autorităţi, conform ratei de incidenţă din Municipiul Ploieşti din ziua respectivă. Vizitatorii vor avea acces la acest eveniment în grupuri de câte 30 de persoane, cu mască de protecţie şi respectarea distanţării fizice de 1,5 m.
 
Sursa:Comunicat Muzeul Judetean de Stiintele Naturii Prahova