“Uzina 1 Mai Ploieşti, în documentarele epocii”- proiecţie de film documentar şi dezbatere la Filarmonica ”Paul Constantinescu”
Miercuri, 23 iunie, KineDok powered by One World Romania vă invită la evenimentul “Uzina 1 Mai Ploiesti, în documentarele epocii”. De la ora 18:30 la Filarmonica Paul Constantinescu din Ploieşti vor fi proiectate şi discutate trei documentare din arhiva Sahia Vintage: Reportaj de la Steagul Roşu (Alexandru Sîrbu / 1956 / 19min), Uzina (Slavomir Popovici / 1963 / 18min), Iosif Lisowski (Eugen Popiţă, Pantelie Tuţuleasa/ 1963/ 7 min). 
Uzina ca loc al producţiei materiale şi de organizare a muncii era un reper în viaţa locuitorilor. În acelaşi timp, uzina susţinea o serie întreagă de echipamente civice, de la club, bibliotecă, dispensar pînă la baze sportive sau ştranduri. Astfel, uzina şi cartierul funcţionau ca două piese ale aceluiaşi angrenaj ce împreună produceau oraşul.
Despre toate acestea vom vorbi cu ocazia acestui eveniment, după ce vom vedea împreună cele trei scurtmetraje ce povestesc despre Uzina 1 Mai din Ploieşti şi despre oamenii care au lucrat acolo, dar şi despre cartierul Steagul Roşu din Braşov. Discuţia va fi moderată de Claudius Dociu, preşedinte UZPR Prahova iar pe scenă se vor afla Victor Săvulescu, fost primar al Ploieştiului şi inginer în cadrul Uzinei 1 Mai, Alex Axinte şi Alin Tomozei, ambii implicaţi în proiecte de recuperare a istoriei locale şi totodată urmaşi ai unor personaje din filmele prezentate.
Accesul publicului va fi liber, în limita locurilor disponibile.
>>>>>>>>
KineDok este un program unic în Europa prin amploarea sa, desfăşurându-se concomitent în 6 ţări partenere: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croaţia, Bulgaria şi România, unde este coordonat de către Asociaţia One World Romania, în strâns parteneriat cu festivalul de film. Fiecare dintre ţările participante contribuie cu cele mai noi documentare, care rulează apoi în sute de locaţii din toate cele 6 ţări, generând astfel o comunitate culturală impresionantă. 
Proiectul se face remarcat prin abordarea sa aparte, proiecţiile fiind sub formă de cineclub şi desfăşurându-se pe tot parcursul anului în spaţii cât mai accesibile. Publicul are şansa să vadă o selecţie deosebită de filme, care nu circulă în cinematografele obişnuite şi la care altfel nu ar avea acces. Mai mult decât atât, KineDok trece dincolo de experienţa pasivă a sălii tradiţionale de cinema, organizând după proiecţiile de film dezbateri angrenante între public şi diverşi invitaţi locali şi internaţionali. Publicul are astfel ocazia să se implice activ în discuţii cu regizori, protagonişti şi specialişti din diferite domenii, şi să rămână astfel conectat nu doar la actualitatea românească ci şi la evenimente curente de natură culturală, socială şi politică din întreaga lume.
 
ORGANIZATOR LOCAL: Filarmonica Paul Constantinescu
ORGANIZATOR NAŢIONAL: Asociaţia One World Romania
ONLINE:  festival-oneworld.ro | kinedok.net  
PARTENERI: Institute of Documentary Film (Rep. Cehă), Filmtopia (Slovacia), Budoku (Ungaria), ReStart (Croaţia), Activist 38 (Bulgaria)
CU SPRIJINUL: Centrul Naţional al Cinematografiei 
With the support of Creative Europe - MEDIA Programme of the European Union