Stagiunea „Prologul festivalului” 2020–2021  -G A L A   L A U R E A Ţ I L O R PARTICIPANŢI LA CONCURSURILE ONLINE ALE FESTIVALULUI DE ARTE (FESTIVAL 4 ARTS)
Stagiunea „Prologul festivalului” 2020–2021  -G A L A   L A U R E A Ţ I L O R PARTICIPANŢI LA CONCURSURILE ONLINE ALE FESTIVALULUI DE ARTE (FESTIVAL 4 ARTS)
 
INVITATE SPECIALE:
CLAUDIA CODREANU - mezzosoprană
INNA ONCESCU – pian
ANDREIANA ROŞCA - pian
 
Festivalul de Arte (Festival 4 Arts) împreună cu Casa de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina organizează sâmbătă, 27 februarie 2021, ora 16:30, în sala mare a prestigioasei instituţii câmpinene, al doilea recital din stagiunea de concerte şi recitaluri, intitulată „Prologul festivalului”. Invitatele speciale ale recitalului sunt maestrele liedului românesc - mezzosoprana Claudia Codreanu acompaniată de pianista Inna Oncescu, interpretând celebrele piese: Carmen Petra-Basacopol - „Din Psalmii lui David” Op. 84, Sabin Păutza – „Din vise dragi, poeme” şi Felicia Donceanu – „Bâlci în Aldebaran”. La recital vor evolua laureaţi ai Concursurilor Internaţionale de Corzi Grave, Concursul „Dor de Tradiţii” şi cel de Colinde şi Piese Religioase susţinute online în perioada Noiembrie-Decembrie 2020. Deţinătorii Marelui Premiu, ai Premiilor I şi, respectiv II, sunt harpiştii Colegiului Naţional de Muzică „George Enescu” Bucureşti, îndrumător Prof. Drd. Miruna Vidican, chitaristul Alexandru Năstase din Măgureni, Jud. Prahova, îndrumător Prof. Andrei Dănuţ, studenţii Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, clasele Conf. Univ. Dr. Claudia Codreanu şi, respectiv Conf. Univ. Dr. Mariana Colpoş. Vor acompania la pian doamnele Conf. Univ. Inna Oncescu şi Conf. Univ. Dr. Andreiana Roşca. Nu în ultimul rând, Grupul Vocal Folcloric „Plai Câmpinean” al Casei de Cultură „Geo Bogza” din Câmpina, coordonator şi îndrumător, Prof. Andrei Dănuţ, laureat cu Marele Premiu la Concursul „Dor de Tradiţii” va oferi publicului muzică corală folclorică – „Hora-i muntenească”, „Valea Prahovei” şi „Sârba ca-n Muntenia”. 
Programul este deosebit de variat îmbinând în mod armonios muzica românească tradiţională, cu cea cultă, şi pe cea internaţional-instrumentală, cu arii celebre, într-o bogăţie stilistică şi timbrală care va cuceri audienţa, oricare ar fi gustul sau pregătirea muzicală a acesteia. 
Aşadar, vă aşteptăm la cel de-al doilea recital al stagiunii Festivalului de Arte de la Câmpina 2020-2021, într-o lumină de primăvară timpurie, într-un cadru deosebit de primitor, dar în care vom respecta toate regulile impuse de situaţia momentului. 
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile în starea de alertă. Detalii şi rezervări de locuri:
la adresa de email: festivaluldearte@gmail.com pe site-ul festivalului: https://festivaluldearte.com/, pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/festivaluldearte sau  pe Instagram: https://www.instagram.com/festivaluldearte/