TEATRUL MUZICAL AMBASADORII reia spectacolele în sală
 
 
Ca urmare a măsurilor de uşoară relaxare, adoptate recent la nivelul Capitalei, care permit reluarea activităţii în sălile de spectacole, pentru început cu doar 30% din capacitate, TEATRUL MUZICAL AMBASADORII (TMA) îşi redeschide cu entuziasm porţile, oferindu-le spectatorilor săi o montare despre iubire. Alegerea acestui titlu nu este întâmplătoare, ci reprezintă o declaraţie de dragoste adusă de TMA publicului său.
 
În ultimul weekend al lunii februarie, în zilele de sâmbătă, 27 februarie, de la ora 18:00 şi duminică, 28 februarie, de la ora 11:00, la Sala Mică a Palatului Naţional al Copiilor vor avea loc două reprezentaţii ale baletului „Frumoasa şi Bestia”, adaptare după Gabrielle-Suzanne Barbot de Villeneuve, în regia şi coregrafia lui Valentin Stoica şi scenografia semnată de Viorica Petrovici. Coloana sonoră cuprinde fragmente din creaţiile compozitorilor Hector Berlioz, Paul Dukas şi Cesar Franck. Pe scenă dansează balerinii: Alis Gheorghe (Frumoasa), Daniel Goliţă (Bestia), Doru Farmazon (Gaston), Ana Mihai (Căţelul, Beţivul), Alexandru Mălăeru (Ceasul), Octavian Iuga (Sfeşnicul), Claudia Iagăr (Ceainicul, Cârciumăreasa), Monica Andreea Cosma (Pămătuful), Constantin Chiţa (Dulapul), Carmen Mărgărit (Cuierul), Silvia Ionaşcu (Ceşcuţa), Remus Tegzeş (Ţăranul), acompaniaţi de Grupul Vocal Ludovic Spiess, compus din soliştii: Octavian Ene, Natalia Dragomir, Bogdan Şerban, Silviu Alexandru Mihăilă, Camelia Cuzub, Sergiu Neamţu, Ioana Iordănescu, Jennifer Dumitraşcu. 
 
„Frumoasa şi Bestia” este una dintre poveştile nemuritoare ale iubirii, care de-a lungul timpului a fost sursa de inspiraţie a unui număr impresionant de creaţii artistice, adaptări notabile pentru scenă, film, proză şi televiziune.
Foarte popular în tradiţia orală a multor ţări, cu variante în Franţa, Anglia, Italia, Spania, Portugalia, Belgia, Germania, în Scandinavia, în zona mediteraneeană şi chiar în estul Asiei sau America, textul a fost cules şi publicat pentru prima oară în 1740 de autoarea franceză Gabrielle-Suzanne Barbot de Villeneuve, ca o scriere de salon, pentru un public adult. 
16 ani mai târziu este prescurtat rescris şi adapatat de Jeanne-Marie Leprince de Beaumont, ca o poveste cu valoare didactică pentru copii. Creaţia acesteia a fost preluată în 1886 de Andrew Lang, în celebra sa Fairy Book series, dedicată basmelor.
De atunci titlul a devenit apoi din ce în ce mai atractiv pentru diferite zone artistice, transformându-se în scurte povestiri, scenarii, adaptări literare (inclusiv de tip science fiction) sau chiar în structura dramatică a unor romane ilustrate. 
În 1946 povestea s-a materializat în primul film artistic de lung metraj, realizat de Jean Cocteau, cu actorii francezi Jean Marais şi Josette Day, staruri ale epocii. A urmat o lungă serie de filme artistice şi de televiziune (cu câte o reinterpretare memorabilă în aproape fiecare decadă a secolului XX - respectiv anii ’50, ’60, ’70, ’80 şi ’90). Desigur toate ecranizările au culminat cu celebrul film de animaţie al lui Walt Disney, graţie căruia renumele acestui basm s-a extins la nivel mondial. Chiar şi mai recent, înspre anii 2000, reputaţia acestuia a fost sporită de spectacole de teatru, chiar de operă (cum este cea creată de Philip Glass, în 1994) sau de balet (precum cel conceput de David Nixon în 2011 pentru Northern Ballet, din Leeds, Anglia, care integrează şi compoziţii de Bizet şi Poulenc).
Faima acestei poveşti nemuritoare nu l-a intimidat pe maestrul de balet care a creionat conceptul spectacolului, ci dimpotrivă l-a determinat să-i caute noi conotaţii. Pornind de la rădăcinile franceze ale textului, Valentin Stoica a adăugat elemente de folclor românesc, prilejuind acestei montării o formă inedită, într-o perfectă simbioză cu talentul şi creativitatea tinerilor dansatori ai TEATRULUI MUZICAL AMBASADORII. 
„Elementul de noutate în abordarea poveştii este asocierea acesteia cu basmul românesc, unde se întâlnesc situaţii similare, iar planul real şi cel suprareal se contopesc, dând naştere unei bogate fantezii.”- declară regizorul spectacolului.
În spectacol este pusă în valoare tema iubirii profunde, prin muzica de sorginte romantică, printr-o coregrafie neoclasică, prin costume colorate, definitorii pentru fiecare personaj, prin decoruri multifuncţionale. Astfel prinde contur povestea unei tinere sclipitoare, plină de personalitate, care prin bogăţia ei sufletească reuşeşte să vadă dincolo de aparenţe şi, astfel, să dezlege o veche vrajă, menită sa-i fie lecţie unui tânăr prinţ superficial şi plin de sine. De aici se deprinde un mesaj emoţionant şi valoros, mai ales în zilele noastre, în care imaginea tinde să devină mai importantă decât conţinutul: adevărata iubire ia naştere prin sacrificiu de sine, dincolo de înfăţişare şi de valori materiale. 
„Este un spectacol cu şi despre iubire, în care umorul şi jocul vă vor umple inimile de veselie. Vă aşteptăm cu drag să râdem şi să trăim împreună dimensiunile iubirii, care vindecă şi uneşte sufletele!” -  mai adaugă Valentin Stoica.
Biletele pot fi achiziţionate atât online, de pe platforma Ticketstore.ro https://www.ticketstore.ro/ro/eticheta/9/teatrul-muzical-ambasadorii cât şi fizic de la casa de bilete, deschisă în foaierul sălii, cu o oră înainte de spectacol. 
 
Durata spectacolului: 60 minute (fără pauză)
Vârsta recomandată: peste 3 ani (3+)
 
Întrucât situaţia sanitară pe care o traversăm, în contextul pandemiei de COVID-19, impune reguli speciale de acces şi de conduită în timpul spectacolelor, vă rugăm ca, pentru evitarea oricăror riscuri de sănătate, să vă informaţi asupra acestora şi să le respectaţi. Mai multe detalii: https://teatrulmuzicalambasadorii.ro/reguri-covid