Festivalul SoNoRo XV „Pasărea Măiastră”: 31 octombrie - 9 decembrie 2020
 
Festivalul SoNoRo împlineşte 15 ani de existenţă într-un peisaj cultural complicat, dar cu atât mai interesant pentru a găsi soluţii flexibile şi creative de manifestare. Astfel, ediţia de anul acesta, intitulată „Pasărea Măiastră”, va avea loc în perioada 31 octombrie - 9 decembrie 2020, fiind organizată în două părţi: festivalul va începe la Braşov, în intervalul 31 octombrie - 2 noiembrie, cu un concert excepţional la Castelul Cantacuzino din Buşteni pe 1 noiembrie, şi va continua la Sibiu pe 3 şi 4 noiembrie. A doua parte a festivalului va avea loc la Bucureşti între 2 - 9 decembrie, cu un preambul pe 5 noiembrie, concertul „Á Beethoven” (Lui Beethoven), dedicat marelui compozitor Ludwig van Beethoven, susţinut la Reşedinţa Ambasadorului Republicii Federale Germania şi transmis online. 
 
Prin tema sa, Festivalul SoNoRo aduce anul acesta un elogiu operei lui Constantin Brâncuşi, celebrat anul trecut în cadrul Festivalului Internaţional „Europalia”, eveniment care a avut România ca ţară invitată şi a fost inaugurat printr-un concert extraordinar SoNoRo.
 
Festivalul SoNoRo îl onorează şi pe compozitorul Ludwig van Beethoven, de la naşterea căruia se împlinesc 250 de ani. Câteva capodopere beethoveniene vor răsuna pe parcursul întregului festival, în semn de reverenţă către geniul acestui compozitor şi în parteneriat cu Ambasada Germaniei, ţară care a preluat de curând preşedinţia Uniunii Europene.
 
Concertele de la Braşov şi Sibiu vor fi transmise online pe https://festival.sonoro.ro/, accesul fiind gratuit.
 
Accesul la concertele de la Bucureşti va fi anunţat în timp util.