Jazz on the Rooftop,editia a 3 a . 28-30 august 2020
 
Gabriela Costa Quartet, Ploieşti Jazz Trio & Nadia Trohin şi Funky Bastards Project sunt trupele cu care vă aşteptăm, la sfârşitul acestei luni, la Jazz on the Rooftop, un proiect Ploiesti Jazz Festival.
Cea de-a treia ediţie a Jazz on the Rooftop debutează la Ploieşti pe 28.08.2020. De la ora 20.00, Gabriela Costa Quartet, adică Gabriela Costa (voce), Alex Man (chitară), Adrian Flautistu (bass) şi Iulian Nicolau (tobe) vă oferă o seară de muzică braziliană. Cu Ploieşti Jazz Trio, formaţia compusă din Răzvan Cojanu (bass), Sorin Zlat (pian) şi Laurenţiu Ştefan (tobe), alături de Nadia Trohin (voce), vă puteţi întâlni sâmbătă, 29.07.2020, tot de la ora 20.00, când veţi asista la o seară de muzică românească. Jazz on the Rooftop se încheie duminică, 30.08.2020, de asemenea la ora 20.00, cu muzica funk oferită de Funky Bastards Project: Cătălin Milea (saxofon), Albert Tajti (pian), Răzvan Cojanu (bass) şi Gabi Matei (tobe).
Evenimentul se desfăşoară pe terasa clădirii de sticlă în care funcţionează Primăria Ploieşti (fostul sediu al OMV Petrom).
Biletele, în valoare de 50 de lei (acces general) sunt disponbile online, aici https://filarmonicaploiesti.ro/concert/jazz-on-the-rooftop-iii-28-30-august-2020/
ATENŢIE! Locurile sunt limitate la 50 de spectatori/concert, pentru a putea respecta în totalitate normele legale impuse de starea de alertă generată de actualul context epidemiologic!
Pentru relaţii suplimentare şi rezervări puteţi suna la numărul de telefon 0734 335 067.
 
Sursa:Filarmonica ”Paul Constantinescu ” Ploiesti