Concert pentru tubă, joi, la Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiesti

Maestrul Walter Hilgers revine joi, 6 februarie, la pupitrul dirijoral al orchestrei simfonice a Filarmonicii “Paul Constantinescu” pentru a vă oferi o nouă seară de poveste. Programul, care începe la ora 19.00, cuprinde Concertul op. 144 pentru tubă şi orchestră de António Victorino D’Almeida, Andante cantabile pentru tubă şi orchestră din cvartetul de coarde nr. 1, op. 11 de Piotr Ilici Ceaikovski şi Simfonia a IV-a, în mi minor, op. 98, de Johannes Brahms. Solist este Henrique dos Santos Costa (Portugalia).

Tubistul portughez Henrique dos Santos Costa a studiat cu Anne Jelle Visser la Universitatea de Arte din Zurich până în 2019, pentru ca mai apoi, la doar 25 de ani, să devină asistent al clasei de tubă. Anterior şi-a efectuat studiile muzicale la Academia Nacional Superior de Orquestra da Metropolotana din Lisabona cu Adélio Carneiro. A urmat masterclass-uri cu Roger Bobo, Ricardo Carvalhoso şi Daniel Perantoni. Ca tubist concertist a susţinut numeroase recitaluri şi a cântat de mai multe ori în calitate de solist cu orchestra. A primit mai multe premii internaţionale, inclusiv premiul al II-lea la Concursul Internaţional de la Markneukirchen din Germania în 2016, premiul I la Pordenone „Città di Porcia” din Italia în 2016 şi, recent, Premiul al IV-lea la Concursul Internaţional „Tchaikovsky” – Ediţia a XVI-a – din Moscova, la secţiunea Alamă. A beneficiat de burse de la Fundaţia „Calouste Gulbenkian” şi Fundaţia „Marguerite Meister”. Este reprezentant al mărcii de instrumente Buffet-Crampon.

Biletele, în valoare de 25 de lei (întreg), 15 lei (pensionari) şi 5 lei (elevi/studenţi) se găsesc la Casa de bilete a Filarmonicii, la Agenţia Teatrală, la standul special amenajat AFI Ploieşti şi online, pe www.filarmonicaploiesti.ro.

Sponsori oficiali: Alexandrion Group, BES România, Bergenbier, Apa Nova, BRD, Bristot, Conpet, Cora, Şcoala de Flori, The Fable, PECEF, Stenota, Delice, West Mall.

Parteneri media: Agerpres, ArteFapte, Ziarul Prahova, Jurnalul Prahovean, KissFM, MagicFM, Mediasud, Ploieşti TV, Fapt Divers, Ploieştii, Prahova Business, Prahova Economică, Prahova News, Prahova TV, Radio Prahova, Info Ploieşti City, Radio România Muzical, Stiri Actuale, Telegrama, TVR, Valea Prahovei TV.