Pianistul Horia Maxim revine pe scena Filarmonicii “Paul Constantinescu” Ploiesti

 

Pianistul Horia Maxim şi orchestra simfonică a Filarmonicii “Paul Constantinescu”, la al cărei pupitru dirijoral se va afla maestrul Radu Postăvaru, vă aşteaptă joi, 14 martie, de la ora 19.00, la un concert al cărui program cuprinde Concertul nr. 2, în do minor, op. 18, pentru pian şi orchestră de Sergei Rachmaninov, Serenada op.3, în fa minor, de Leo Weiner şi Preludiu la “Prinţesa îndepărtată”, op. 4, de Nikolai Tcherepnin.

Horia Maxim este un pianist de origine română şi profesor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Considerat a fi unul dintre cei mai buni pianişti ai generaţiei sale, Horia Maxim abordează un repertoriu vast, atât ca solist concertist - colaborator al majorităţii orchestrelor simfonice din România, sub bagheta unor prestigioşi dirijori - cât şi ca partener al unor importanţi interpreţi români şi străini, în diferite ansambluri camerale. Măiestria sa pianistică a fost apreciată şi în recitaluri şi concerte suţinute în importante săli de concert de pe trei continente. Lista repertoriului său solistic este impresionantă în timp ce programele camerale oferite publicului conţin lucrări de mare anvergură pianistică, începând cu Bach şi Haendel, continuând cu Liszt şi încheind cu cei mai apreciaţi compozitori contemporani. Laureat al multor concursuri naţionale şi internaţionale, Horia Maxim a realizat numeroase înregistrări pentru radio şi televiziune, interpretând, printre altele, un număr semnificativ de lucrări în primă audiţie.

Horia Maxim a început studiul pianului la Liceul de muzică George Enescu din Bucureşti, sub îndrumarea profesorului Mircea Costache şi a finalizat cu diploma de Masterat a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, avându-i ca profesori de pian pe Delia Pavlovici şi Dan Grigore. A participat, totodată, la cursuri de măiestrie pianistică în Austria şi Germania. În paralel cu activitatea solistică, Horia Maxim desfăşoară o activitate pedagogică susţinută, fiind profesor titular la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. În această calitate a fost invitat, în dese rânduri, în juriile unor importante concursuri naţionale şi internaţionale.