Corul de cameră Ascendis a împlinit în data de 19 iunie 2018 două luni de la lansarea oficială a proiectului

Corul de cameră Ascendis a împlinit în data de 19 iunie 2018 două luni de la lansarea oficială a proiectului, sărbătorind evenimentul prin ceea ce fac ei cel mai bine – muzică. Invitaţi de către ProTV în cadrul emisiunii „La Măruţă”,

aceştia au acceptat provocarea lansată de gazda show-ului de a cânta hit-ul lui Smiley – „Vals”, într-un aranjament pentru cor mixt realizat de dirijorul şi fondatorul ansamblului, Eduard Dinu. Răspunsurile publicului au fost pozitive, astfel că membrii Ascendis Choir au primit o nouă invitaţie de a fi prezenţi în platoul „La Măruţă” în toamna acestui an.

În doar două luni de la lansarea proiectului, tinerii de la Ascendis Choir au realizat performanţe incredibile, reuşind să încheie colaborări cu instituţii de notorietate din România, cum ar fi „Teatrul Excelsior” sau Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploieşti. Aceştia promit că este doar începutul şi în curând vor încânta publicul cu noi proiecte de succes.

Cel mai apropiat eveniment va fi în data de 28 iunie, atunci când vor cânta la Ploieşti într-un concert vocal simfonic dirijat de Alexander Walker, suita simfonică „Planetele” de Gustav Holst.