La Muzeul Judeţean de Artă Prahova “Ion Ionescu-Quintus” Ploieşti va avea loc  Serata “Atitudini”

 Casa de Cultură “Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti organizează, marţi, 12 iunie 2018, de la ora 17.00, la Muzeul Judeţean de Artă Prahova “Ion Ionescu-Quintus” Ploieşti, Serata “Atitudini”. Cu această ocazie, membrii Cercului de teatru pentru copii al Casei de Cultură “Ion Luca Caragiale” a Municipiului Ploieşti  vor susţine recitaluri poetice. Programul va continua cu o succesiune de prelegeri, după cum urmează:

-       prof. Mădălina Paula Ştefan – “Teme şi motive care se regăsesc în textele tinerilor participanţi la concursul de proză din cadrul Festivalului I.L.Caragiale, ediţia a XV-a”;

-       prof. ref. Gelu Nicolae Ionescu – “Literatura de ieri şi de azi ”;

-       prof. inspector Rodica Georgescu – “Muzica instrumentală camerală”.

În cadrul evenimentului, elevi şi profesori ai Colegiului de Artă “Carmen Sylva” Ploieşti vor susţine un program muzical.

De asemenea, în cadrul Seratei “Atitudini”, va fi acordată o suplimentare a premiului oferit de către sponsorul “Apa Nova”,  pentru câştigătorii Marelui Premiu, la Concursul Naţional de Teatru Amator “I.L.Caragiale”, ediţia a XV-a, care s-a desfăşurat în data de 30 mai 2018.