Teatrul
Săptămâna aceasta, Teatrul „Toma Caragiu” vă invită să luaţi parte la aventuri incitante şi întâmplări amuzante. Miercuri, 1 martie, oferim publicului iubitor de muzică şi frumos un „mărţişor muzical” ce va delecta iubitorii de toate vârstele ai muzicii de calitate: „Suflet pereche”. Vineri, o tânără aflată în căutarea unui soţ îşi întâlneşte cei 6 pretendenţi, într-o comedie savuroasă ce vorbeşte despre maturitate şi alegeri: „Căsătoria”, de N.V. Gogol.
Duminică, veţi putea viziona o comedie care, deşi a fost publicată în anul 1928, stârneşte şi astăzi interesul publicului, părând ruptă din realitatea imediată: „Omul care a văzut moartea”.
Nu vom uita să dedicăm un moment amintirii celui care a fost, timp de 12 ani, director al instituţiei care astăzi îi poartă numele, marele actor Toma Caragiu. Astfel, sâmbătă, 4 martie, în sala Teatrului, vă invităm să luaţi parte la evenimentul intitulat „Toma Caragiu – gânduri, amintiri, reverenţe”, al cărui invitat special este actorul Mircea Diaconu.
La Teatrul de Animaţie Imaginario, uimitoarele peripeţii ale lui Ali Baba îi vor ţine pe cei mici cu sufletul la gură, oferindu-le un minunat prilej de a călători în lumea fascinantelor poveşti nemuritoare. Nici simpatica „Fantomă din Canterville” nu se lasă mai prejos, spre amuzamentul micilor spectatori.
„Suflet pereche” – miercuri, 1 martie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”.
Un spectacol-concert reprezentativ al secţiei Teatrul de Revistă Majestic, „Suflet pereche” se află sub semnul emoţiei şi al romantismului. Vor putea fi ascultate melodii din repertoriul îndrăgitei Nico, dar şi piese româneşti cunoscute şi apreciate.
„Căsătoria” – vineri, 3 martie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”.
După îndelungi cugetări, Podkoliosin, un funcţionar burlac din Rusia ţaristă, cu un comportament ezitant şi îndărătnic, decide că este timpul să se căsătorească şi angajează o peţitoare, pe Fiolka Ivanovna, pentru a-i găsi o soţie pe măsura statutului şi averii pe care le deţine. Acest spectacol este SOLD OUT.
„Omul care a văzut moartea” – duminică, 5 martie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”. Un tânăr „vagabond” salvat de la sinucidere profită de tumultul stârnit de această întâmplare și se strecoară cu viclenie în lumea bună a unui oraș de provincie, în care până atunci nu ar fi avut acces. Acest spectacol este SOLD OUT.
„Fantoma din Canterville” – marţi, 28 februarie, ora 10.30; miercuri, 1 martie, oraele 10.30 şi 12.00, sala Teatrului de Animaţie Imaginario. O familie de americani se mută într-un vechi conac englezesc, bântuit de o fantomă care încearcă din răsputeri să îi gonească pe noii locatari. Departe de a-i speria, fantoma reuşeşte doar să le stârnească acestora curiozitatea şi va pica ea însăşi în tot felul de capcane întinse de aceştia.
„Ali Baba şi cei 40 de hoţi” – vineri, 3 martie ora 18.00, şi duminică, 5 martie, orele 10.30 şi 12.00, sala Teatrului „Toma Caragiu”. Un negustor de lemne sărac descoperă, din întâmplare, peştera secretă în care temutul Hasarak, căpetenie a unei bande de 40 de hoţi, îşi ascunde comorile.
„Toma Caragiu – gânduri, amintiri, reverenţe” - sâmbătă, 4 martie, ora 18.30, sala Teatrului „Toma Caragiu”. Avându-l ca invitat special pe actorul Mircea Diaconu, iar ca amfitrion pe jurnalistul Claudius Dociu, evenimentul va marca împlinirea a 46 de ani de când Toma Caragiu a părăsit scena teatrului şi a vieţii, onorând memoria unui mare om de cultură.
Vă aşteptăm cu drag la teatru! Biletele pot fi achiziţionate de la Agenţia de Bilete a Teatrului, tel. 0244 522 774, sau online, de pe site-ul www.teatruploiesti.ro, secţiunea Program spectacole.