Alexandru Tomescu, Răzvan Suma şi Sînziana Mircea urcă pe scena Sălii Radio, în cadrul concertului „Viaţa într-o valiză”

Violonistul Alexandru Tomescu, violoncelistul Răzvan Suma şi pianista Sînziana Mircea sunt capetele de afiş ale concertului „Viaţa într-o valiză”, organizat pe 25 februarie de Radio România Cultural şi Orchestrele şi Corurile Radio, pentru a marca un an de la invazia Rusiei în Ucraina.

Alături de cei trei muzicieni, pe scena Sălii Radio va mai urca flautista Maria Velia din Ucraina, studentă în anul al doilea la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti.

„Războiul din Ucraina m-a făcut să conştientizez, o dată în plus, fragilitatea existenţei noastre. Pacea, libertatea şi siguranţa fiecăruia dintre noi pot fi puse în pericol înainte să ne dăm seama. Muzica este cea care ne poate reda speranţa şi încrederea!” , a declarat Alexandru Tomescu.

Concertul-eveniment organizat de Radio România Cultural împreună cu Orchestrele şi Corurile Radio România şi Fundaţia Arte şi Artişti în Dialog pe 25 februarie, de la ora 19:00, îşi propune să atragă atenţia asupra dramei prin care milioane de oameni din Ucraina continuă să treacă la un an de la începerea războiului.

„Împotriva unui război cumplit, iraţional, aproape de neimaginat în zilele noastre rămâi întâi înmărmurit. Realizezi apoi că nu poţi lupta decât cu armele umanităţii. Noi avem arcuşul, alţii au pensula, alţii au talentul lor şi foarte mulţi au bunătatea şi priceperea de a ajuta. De asemenea sunt unul dintre românii prin casa căruia au trecut mai mult de 20 de ucraineni de la începutul războiului. Voi cânta cu toată inima pentru oamenii care au plecat cu viaţa într-o valiză şi pentru cei care au rămas pe pământul Ucrainei. Sper ca acest concert să fie o alinare şi, aşa cum frumos se numeşte campania Radio România Cultural, o Rugă pentru pace.” (Răzvan Suma)

În program lucrări de J. S. Bach, Bach/Kempff, J.  A. Stamitz, L. van Beethoven, R. Schumann, Schubert/Liszt, C. Porumbescu, D. Popescu, S. Mircea/B. Marcello şi de compozitorul ucrainean Myroslav Skoryk.

Biletele se pot cumpăra de pe site-ul iabilet.ro şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Până pe 20 februarie, oricine are o valiză pe care nu o mai foloseşte, o poate aduce la sediul Radio România din Bucureşti (intrarea din strada Temişana, la Registratură, program Luni-Vineri, 9:00-17:00), putând să îşi exprime în acest fel solidaritatea cu suferinţa poporului ucrainean.

Detalii despre campania Radio România Cultural „Viaţa într-o valiză”:

https://www.radioromaniacultural.ro/sectiuni-articole/produs-de-radio-romania/pentru-a-marca-un-an-de-la-invazia-rusiei-in-ucraina-radio-romania-cultural-invita-romanii-sa-aduca-valize-la-sala-radio-id35798.html

Sursă: Comunicat Radio România Cultural