PLOIEŞTI JAZZ FESTIVAL 2022– 4-30 octombrie 2022.Programul complet
Filarmonica “Paul Constantinescu” Ploieşti a organizat miercuri, 5 octombrie 2022, Conferinţa de presă dedicată prezentării principalelor evenimente pe care urmează să le organizeze pe parcursul acestei luni în cadrul Ploieşti Jazz Festival 2022.
 
La întâlnirea cu reprezetanţii mass media au fost prezenţi, alături de directorul Vlad Mateescu şi de directorul adjunct-artistic Georgiana Frîncu, liderul Ploieşti Jazz Trio, Răzvan Cojanu şi promotorul şi producătorul muzical Andi Enache.
 
Ajuns la cea de-a XVII-a ediţie, mult anticipatul Ploieşti Jazz Festival 2022 revine în inima oraşului între 04  şi 30 octombrie pentru un rendez-vous muzical prelungit!
 
Desfăşurat după formatele deja consolidate şi bine cunoscute publicului ploieştean, Festivalul vă invită la o multitudine de evenimente derulate şi în acest an sub înaltul patronaj al Majestăţii Sale Margareta, Custodele Coroanei Române şi sub egida Ministerului Culturii, în parteneriat cu Primăria Ploieşti. O altă performanţă remarcabilă a Ploieşti Jazz Festival este faptul că Filarmonica ploieşteană a devenit, începând cu anul 2022, membru cu drepturi depline al Europe Jazz Network.
 
După succesul înregistrat în ediţiile precedente, proiecte precum Jazz in the Bus sau Caravana Ploieşti Jazz Festival se vor impune în anul acesta ca o prezenţă puternică şi stabilă în peisajul urban al Ploieştiului. Astfel, Zoom Trio va aduce din nou muzica de jazz aproape de publicul călător printr-o serie de concerte inedite, oferite pe „scena” autobuzelor TCE Ploieşti. Fiţi cu ochii în patru după autobuzele cu însemnele Ploieşti Jazz Festival în zilele de 11, 13, 18 şi 20 octombrie, căci atunci Jazz-ul va prinde roţi!
 
În completarea acestor acţiuni, Zoom Trio va concerta într-o formulă mobilă şi în datele de 15, 16, 22 şi 23 octombrie, o dată ce tirul special amenajat pentru Caravana Ploieşti Jazz Festival va începe să cartografieze muzical principalele artere ale Ploieştiului.
 
Dansatorii  Vertigo Dance School vă dau întâlnire pe 15 octombrie la Ploieşti Shopping City – ora 12.00 şi pe 23 octombrie la AFI Ploieşti – ora 13.00, cu două sesiuni de Swing şi Charleston, două dintre cele mai populare stiluri de dans ale anilor 1920.
 
Ploieşti Brass Ensemble v-a pregătit două concerte dixieland deosebite pe 15 octombrie în AFI Ploieşti, la ora 12.00, şi pe 23 octombrie în Ploieşti Shopping City, tot la ora 12.00.
 
Din ambiţiosul program al Festivalului vor face parte, de asemenea, concertele educative ”Roboţelul Zappa”, care-l vor avea în prim plan pe saxofonistul Cătălin Milea, pe 20 octombrie, la orele 09.00 şi 10.00. Tot pe 20 octombrie, Ploieşti Jazz Trio va susţine un concert educativ în mijlocul elevilor de la Colegiul Naţional  Mihai Viteazul” din Ploieşti.
 
Conferinţa ROJAZZ 50+3 se va desfăşura pe în 21 octombrie, printre invitaţi numărându-se oficiali ai Sibiu Jazz Festival, Gărâna Jazz Festival, Bucureşti Jazz Festival ş.a.m.d., membri de onoare ai faimosului Club de Jazz din Ploieşti, dar şi reprezentanţi ai Mutual Musicians Foundation din Kansas City (SUA).
 
Pe 22 octombrie, în faţa Prefecturii Prahova se va desfăşura ”Funky White House”, apreciatul spectacol de sunet de lumină care vă prilejuieşte întâlnirea cu DJ Alex in Case şi saxofonistul Zefir Brezeanu.
 
Pe 23 octombrie, la ora 19.00, turneul ansamblului Violoncelissimo vă propune în cadrul Ploieşti Jazz Festival un repertoriu inedit, care vine să confirme spusele liderului Marin Cazacu: ”A crea muzică şi a te bucura de ea, este ţelul suprem al oricărui interpret sau compozitor”.
 
În programul ediţiei 2022 a Ploieşti Jazz Festival se remarcă expoziţia „Jazz Roots—US to ROMANIA”, organizată cu sprijinul strategic al partenerilor New Orleans Jazz Museum şi Mutual Musicians Foundation din Kansas City (SUA), ce va constitui un prilej special de întâlnire a muzicii jazz cu fotografia şi educaţia. „Jazz Roots—US to ROMANIA” se alătură unei alte expoziţii inedite ce reuneşte afişe ale concertelor de jazz organizate în ultimii 53 de ani la Ploieşti şi în ţară. Ambele vor putea fi vizitate, în perioada 01-31 octombrie, în AFI Ploieşti.
 
Deja tradiţionala expoziţie de pictură ”Jazz în Colors” vă aşteaptă, în perioada 15-31 octombrie, cu o serie de lucrări ale celor mai talentaţi dintre elevii ploieşteni ai Colegiului de Artă ”Carmen Sylva”.
 
Între 05 şi 31 octombrie, muzica de jazz va răsuna, în fiecare week-end, de pe acoperişul clădirii Primăriei Ploieşti, proiectul „Muzica de Promenadă” fiind inclus, de asemenea, în programul Ploieşti Jazz Festival.
 
Piaţa Festivalului se deschide şi în acest an pe esplanada Palatului Culturii din Ploieşti, în perioada 27 – 30 octombrie. Pe scena amenajată aici veţi putea urmări spectacole live, iar pe ecranul LED vor putea fi vizionate concertele pe care artişti de talie internaţională le vor susţine pe scena sălii ”Ion Baciu”. Tot Piaţa Festivalului va găzdui şi o expoziţie auto care va adduce la un loc autovehicule noi Audi, puse la dispoziţie la Porsche Bucureşti Vest 2, şi automobile de colecţie, reunite de Retromobil Club România.
 
Curtea Berarilor va fi din nou gazda serilor Jam Session, între 28 şi 30 octombrie, când veţi putea asista la câteva concerte excepţionale susţinute de laureaţi ai Sibiu Jazz Competition.
 
O călătorie a tuturor simţurilor ce promite să încânte publicul amator, de la mic la mare. Pe scena „Ion Baciu”, ediţia Ploieşti Jazz Festival 2022 va aduce o suită de propuneri culturale de neratat, cu artişti de renume ai jazz-ului autohton şi internaţional.
 
În deschiderea seriei de concerte a Ploieşti Jazz Festival din 26 octombrie, Răzvan Cojanu – bas, Sorin Zlat – pian şi Laurenţiu Ştefan – tobe, adică Ploieşti Jazz Trio, alături de Orchestra Simfonică Ploieşti, dirijată de Simona Strungaru, vă va da întâlnire la proiectul „Unspoken” — un concert jazz simfonic cu compoziţii originale, scrise de trompetistul Sebastian Burneci şi orchestrate de însăşi Simona Strungaru. 
 
Ziua de 27 octombrie 2022 va aduce cu sine un program intens, în trei etape: un workshop cu reputatul Nicolas Simion Quartet (între orele 11-13), urmat de un concert special al cvartetului din care mai fac parte, alături de Nicolas Simion,  Antonis Anissegos - pian, Oliver Lutz e-bas, Benjamin Henocq - baterie la orele 19:00. Evenimentul se va desfăşura sub egida Ambasadei Republicii Federale Germania în România. De la 20:30 proeminenta ONJ-Orchestra Naţională de Jazz a Franţei va evolua cu programul „Rituels”, sub direcţia artistică a lui Frederic Maurin, un eveniment derulat sub ediga Ambasadei Republicii Franceze în România.
 
Seara de 28 octombrie îi va prezenta de la orele 19:00 pe Maria Joao Quartet, în componenţa Maria Joao – voce, Mario Laginha – pian, Antonio Quintino – bas, Alexandre Frazao – tobe, iar de la 20:30 îi vom cunoaşte în concert pe Benito Gonzalez Trio, în formula Benito Gonzalez – pian, Jeff ”Tain” Watts – tobe, Will Stater – bas. Benito Gonzalez este un artist Steinway, Steinway & Sons fiind cea mai importantă companie din domeniul instrumentelor muzicale cu clape.
 
În 29 octombrie, programul bipartit se va compune, de la orele 19:00, dintr-un concert al încântătorului Kristin Asbjornsen Trio, format din Kristin Absjornsen – voce, Olav Torget – chitare, Suntou Susso – kora, cu albumul „Traces of You” (2018); urmat, de la 20:30, de Romain Pilon Trio, în componenţa Jason Brown – tobe, Geraud Portal – bas şi Romain Pilon – chitară.
 
În încheierea festivalului, duminică 30 octombrie, de la orele 19:00, ne vor încălzi spiritele fantastica artistă Daphna Levy, alături de Tamir Miller – pian, Leon Habib – tobe şi Răzvan Cojanu – bas, cu proiectul „By the Sea of Galilee”. Evenimentul se va desfăşura sub egida Ambasadei Statului Israel în România. Ultimele acorduri de jazz vor răsuna de la 20:30 şi vor aparţine ansamblului olandezului Joris Teepe: Owen Hart Jr. – tobe, Don Braden – saxofon, Joris Teepe – Bas.
 
Cei mai mulţi din artiştii invitaţi în ediţia din acest an sunt câştigători ai unor Premii Grammy.
 
Ploieşti Jazz Festival se bucură şi la acestă ediţie de aportul unor sponsori generoşi, ”maeştri de ceremonii” fiind Cramele Ego – Domeniile Săhăteni Dealu Mare şi Şcoala de Flori. Toate vinurile sunt produse în ediţie limitată, iar Ploieşti Jazz Festival se bucură de o versiune dedicată. Cramele Ego produc patru tipuri de vin: Cuvee Elegance 2019, Cuvee Sophie 2019, Cuvee Rose 2019 şi Cuvee Alexander 2019. La rândul său, Scoala de Flori dă “suflet” fiecărui fir de floare şi fiecărui buchet, în spiritul dragostei pentru simplitate, pentru eleganţă, pentru firesc şi pentru bucuria de a face plantele o parte a vieţii de fiecare zi.
 
Sursa:Comunicat Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiesti