SGU  Ploieşti  continuă demersurile de înfrumuseţare a parcurilor şi grădinilor publice din municipiu
 
Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti SRL continuă demersurile de înfrumuseţare a parcurilor şi grădinilor publice din municipiu, prin iniţiative şi proiecte care au ca scop crearea de elemente noi de atracţie pentru ploieşteni.
Astfel, în urma consultărilor la nivel de municipalitate, conducerea societăţii noastre a luat decizia de a amplasa o fântână arteziană în bazinul lacului din Parcul Regele Mihai I al României, administrat de către societatea noastră, lucrările la acest proiect fiind finalizate în cursul săptămânii trecute.  
Noua fântână arteziană a captat deja atenţia vizitatorilor parcului, în special pe timpul serii, întrucât este este dotată cu spoturi submersibile de diverse culori, al căror joc de lumini este vizibil din zona de promenadă a lacului. 
Pe această cale, revenim cu apelul nostru, adresat tuturor ploieştenilor, de a menţine curăţenia zonelor verzi şi a nu vandaliza mobilierul urban din parc şi le reamintim, totodată, că este interzis scăldatul în lacul din interiorul parcului.
 
Sursa:SGU Ploiesti