
Conducerea Consiliului Judeţean Prahova i-a invitat astăzi, 14 aprilie, la o nouă întâlnire interactivă pe toţi factorii implicaţi sau care ar putea contribui la dezvoltarea localităţilor unde există importante suprafeţe de viţă-de-vie şi crame.
Vă reamintim că, în februarie 2022, aleşii judeţeni au aprobat constituirea Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara (ADI), prin asocierea Judeţului Prahova cu localităţile Urlaţi, Boldeşti – Scăeni, Mizil, Bucov, Valea Călugărească, Ceptura, Gura Vadului, Lapoş, Sângeru, Starchiojd, Cărbuneşti, Tătaru, Călugăreni, Vadu Săpat, Predeal-Sărari, Drajna, Fântânele, Plopu, Bătrâni şi Jugureni. Rolul principal al acestei asociaţii este de atragere de fonduri menite să dezvolte domeniul vini-viticol din Prahova, să îmbunătăţească nivelul de trai în comunităţile amintite, dar şi promovarea unui turism tematic.
În acest sens, CJ propune un parteneriat public-privat, prin care reprezentanţi ai autorităţilor locale cuprinse în acest A.D.I, producători de vinuri, enologi, împreună cu specialişti ai Institutului de Cercetare a Calităţii Vieţii (ICCV) să facă front comun, să identifice principalele investiţii care trebuie să făcute în viitorul apropiat, precum şi soluţiile pe termen mediu şi lung pentru dezvoltarea unitară a zonei.
Atât vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Dumitru Tudone, administratorul public al judeţului, Anna Maria Vasile, cât şi Sorin Cace, sociolog şi director adjunct al ICCV, cei care au coordonat discuţiile, au subliniat că „Ţinutul Vinului“ este un proiect cu potenţial major pentru judeţul nostru, unul care va aduce beneficii atât comunităţilor, cât şi mediului de afaceri din domeniul vini-viticol şi din turism.
Important este ca toate părţile să lucreze împreună, rapid şi cu seriozitate, astfel încât să fie elaborată, în cel mai scurt timp, o strategie de dezvoltare şi, ulterior, depuse proiecte pentru atragerea de fonduri nerambursabile. Pentru atingerea ţintelor stabilite, astfel de întâlniri vor avea loc de două ori pe lună.
Despre beneficiile înfiinţării ADI „Ţinutul Vinului“, aflaţi detalii şi aici: https://m.facebook.com/story.php?story_fbid=318625660291374&id=100064318287007
Sursa:CJ Prahova