Actiuni ale Politiei Locale Ploiesti pentru menţinerea unui climat de ordine şi linişte publică

Poliţiştii locali au desfăşurat pe raza municipiului Ploieşti, în primele patru zile ale acestei săptămâni, o serie de acţiuni în vederea asigurării unui climat de ordine şi linişte publică, respectarea curăţeniei pe domeniul public, precum şi depistarea conducătorilor de autovehicule care nu manifestă o bună conduită în trafic. În urma activităţilor de patrulare au fost aplicate 167 sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a acestora fiind de 29.660 lei.

Serviciul Circulaţie pe Drumurile Publice a acţionat pentru fluidizarea traficului rutier în intersecţiile aglomerate şi în zonele aferente străzilor unde se execută lucrări de reparaţii curente ale covorului asfaltic. De asemenea, a desfăşurat controale pentru respectarea de către conducătorii auto a semnificaţiei indicatoarelor rutiere care reglementează oprirea şi staţionarea interzisă, precum şi accesul pe interzis, pe străzile: Gheorghe Doja, Şoseaua Vestului, Cuza Vodă, B.P. Haşdeu, George Coşbuc, Veronica Micle, Bdul Independenţei, Mihai Eminescu, Iuliu Maniu, Rudului, Ivan Miciurin, Gabi Dobre, Decebal, Primăverii, C.D. Gherea, Bobâlna, Gh. Grigore Cantacuzino, Ion Maiorescu şi Piaţa 1 Decembrie 1918.  

Faptele contravenţionale depistate de poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au constat în tulburarea ordinii şi liniştii publice, abandonul deşeurilor menajere în alte locuri decât cele special amenajate, consumul de băuturi alcoolice pe domeniul public, fumatul în spaţiile publice interzise prin lege, deţinerea de acte de identitate expirate, circulaţia cu atelaje hipo pe alte trasee decât cele aprobate de municipalitate, arderea de deşeuri vegetale pe domeniul public, precum şi apelarea la mila publică în zonele intens circulate.

Poliţiştii locali au desfăşurat acţiuni de control în Căminul Social Fero, pentru depistarea persoanelor care locuiesc fără forme legale, fiind verificate şi legitimate 51 de persoane. Totodată, astfel de verificări au avut loc şi la Căminul Social Cătinei, unde au fost legitimate 135 de persoane.

Serviciul Disciplină în Construcţii, Afişaj Stradal şi Protecţia Mediului a efectuat verificări cu privire la stadiul lucrărilor de desfiinţare a unor clădiri, a lucrărilor de reparaţie avarie branşament apă, a unor lucrări de dezafectare cămin vană, de înlocuire hidrant incendiu ori a unor branşamente electrice.

Biroul Protecţia Mediului a desfăşurat acţiuni în teren pentru depistarea persoanelor ce depozitează deşeuri de orice natură în afara recipienţilor de colectare, aceştia monitorizând platformele gospodăreşti din zona de Sud, zona Centrului Civic, strada Rudului şi strada Poştei. Totodată, au dat curs sesizărilor formulate de cetăţeni cu privire la neîngrijirea proprietăţilor şi la lipsa contractelor cu operatorul de salubritate pentru deşeurile provenite din reparaţiile la imobile.

Serviciul Control Comercial a verificat un număr de 21 agenţi economici, în vederea obţinerii avizului pentru stabilirea programului de funcţionare şi a monitorizat permanent zonele adiacente Halelor Centrale, Pieţelor Malu Roşu şi Nord, zona Big, pentru prevenirea şi combaterea comerţului stradal neautorizat. De asemenea, poliţiştii locali au desfăşurat controale tematice privind modul de comercializare a produselor alimentare în incinta şi în apropierea unităţilor de învăţământ, respectiv: Liceul Anghel Saliny, Liceul Tehnologic Ludovic Mrazek şi Liceul I.L. Caragiale.

Biroul Evidenţa Persoanelor a desfăşurat controale la un număr de 20 asociaţii de proprietari, verificând actualizarea cărţilor de imobil şi a tabelelor de informare a locatarilor, pe străzile Veniamin Costache, Frăsinet, Bdul Republicii, Padina, Clemenţei, Frăsinet, Ştefan cel Mare, Ion Maiorescu, Aleea Strunga, strada Mărăşeşti şi Piaţa Mihai Viteazul. Totodată, au fost identificaţi deţinătorii cărţilor de imobil în cazul a 12 asociaţii de proprietari, în vederea planificării viitoarelor controale.