Acţiuni ale poliţiştilor locali in perioada 9-12 octombrie 2017

Prin specificul activităţii desfăşurate, poliţiştii locali au efectuat în perioada 09-12 octombrie 2017 o serie de acţiuni având ca scop prevenirea, depistarea şi sancţionarea faptelor ce contravin ordinii şi liniştii publice, circulaţiei rutiere, normelor unui comerţ civilizat, regulilor de efectuare a lucrărilor edilitare sau de protecţie a mediului, precum şi celor ce reglementează spaţiul locativ comun.

Pentru neregulile constatate au fost aplicate 234 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 53.830 lei.

Ca urmare a activităţilor de patrulare, faptele contravenţionale sancţionate de poliţiştii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au constat în tulburarea liniştii şi ordinii publice, consumul de alcool pe domeniul public, deţinerea de acte de identitate expirate, abandonul deşeurilor menajere în alte locuri decât cele special amenajate, precum şi circulaţia cu atelaje hipo pe alte trasee decât cele stabilite de Consiliul Local Ploieşti. Permanent, s-a acţionat şi în zonele frecventate de cerşetori şi parbrizari, în intersecţiile şi sensurile giratorii aflate pe axa nord-sud a municipiului.

Poliţiştii locali din cadrul Serviciului Circulaţie pe Drumurile Publice au efectuat în perioada 10-12 octombrie 2017 acţiuni ce au vizat transportul de persoane cu microbuze sau autobuze, precum şi circulaţia autovehiculelor cu masa maximă autorizată de peste 3,5 tone. Acţiunile s-au desfăşurat pe străzile: Mihai Bravu, Depoului, Democraţiei, Vasile Milea, Gheorghe Doja, Gheorghe Grigore Cantacuzino, Sondelor, Alexandru Vlahuţă, Găgeni, Ştefan cel Mare, Ştrandului, Bd. Independenţei, Şoseaua Vestului, Piaţa 1 Decembrie 1918. Au fost verificaţi un număr de 198 de conducători auto, fiind aplicate 101 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 25.500 lei.

            Consilierii Serviciului Control Comercial au dat curs sesizărilor referitoare la disconfortul produs de funcţionarea unor societăţi comerciale în apropierea locuinţelor şi au verificat 15 agenţi economici ce au solicitat obţinerea avizului pentru stabilirea programului de funcţionare. De asemenea, au monitorizat permanent zonele adiacente Halelor Centrale, Pieţelor Malu Roşu, Nord şi Sud pentru prevenirea şi combaterea comerţului stradal neautorizat.

Consilierii din cadrul Serviciului Disciplină în Construcţii, Afişaj Stradal şi Protecţia Mediului au verificat respectarea normelor legale privind efectuarea lucrărilor de demolare, de remediere a emanaţiilor de gaze, de ridicare la nivel a capacelor de canal, execuţia racordurilor de canalizare, lucrările de reparaţie a defecţiunilor la reţeaua electrică,  împrejmuirea abuzivă a spaţiului verde, pe străzi precum:  Rariştei, Moliftului, Rudului, Dr. Bagdazar, Poştei, Naţiunii, D. Bolintineanu, G. Coşbuc, Constanţei, Bd. Independenţei, Bd. Republicii, Piaţa Victoriei, Aleea Codrului.

Poliţiştii locali din cadrul Biroului Protecţia Mediului au efectuat verificări în teren pentru depistarea persoanelor ce depozitează deşeuri de orice natură în afara recipienţilor de colectare, aceştia monitorizând platformele gospodăreşti din Centrul Civic, cartierele Mihai Bravu, Bereasca, Nord, Cina, zona Teleajen, Dâmbu şi str. Rudului.

Poliţiştii locali cu atribuţii în domeniul evidenţei persoanelor au verificat în cartierele 9 Mai, Sud, Malu Roşu, Bd. Republicii, aspecte privind deţinerea şi actualizarea cărţilor de imobil, prezenţa documentelor de informare a locatarilor la parterul imobilelor, în cazul unui număr de 32 asociaţii de proprietari, instruind reprezentanţii acestora pentru remedierea neregulilor depistate.