Primaria Ploiesti continuă activităţile de îngrijire şi igienizare a zonelor verzi din oraş
Administraţia publică ploieşteană continuă activităţile de îngrijire şi igienizare a zonelor verzi din oraş. 
Astfel, lucrările de refacere a pilonilor publicitari, amplasaţi în municipiu, sunt în plină desfăşurare. În această perioadă, angajaţii S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L. derulează activităţi de reparare a pilonilor publicitari din zona străzii Anton Pann (Filarmonica Ploieşti). 
Personalul serviciului de profil intervine, de asemenea, şi în scopul refacerii porţiunilor de gard bordurat deteriorate, din strada Cameliei.
De asemenea, au continuat activităţile de plantare a materialului floricol de sezon şi de amenajare/reamenajare a zonelor verzi din scuarurile şi rondurile municipiului nostru.
Primăria Municipiului Ploieşti va derula, etapizat, activităţile de amenajare a zonelor verzi, în toate cartierele.