Primăria Municipiului Ploieşti a semnat  un nou contract pentru activităţile de curăţenie căi publice şi deszăpezire
Primăria Municipiului Ploieşti a semnat, luni, un nou contract pentru activităţile de curăţenie căi publice şi deszăpezire, acesta fiind sigurul contract care era manageriat de către municipalitatea ploieşteană.
S.C Blue Planet Services S.R.L. este noul operator care va asigura prestarea serviciilor menţionate, în oraşul nostru, în următoarele 3 luni, până la iniţierea noii licitaţii pentru serviciul public de salubritate. 
Curăţenia căilor publice va consta, potrivit contractului, în activităţi de măturare, spălare, stropire şi întreţinere a domeniului public şi privat al municipiului Ploieşti, iar serviciul de deszăpezire va asigura curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice, precum şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau îngheţ. 
Reamintim că vechiul contract pentru curăţenia căilor publice a fost reziliat, în urmă cu 3 luni, de către administraţia publică ploieşteană.
Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti va monitoriza activitatea noului operator de salubritate, S.C. Blue Planet Services S.R.L. Prestarea serviciului se va face conform Programului de salubrizare întocmit de municipalitate împreună cu prestatorul.
Astfel, municipalitatea ploieşteană speră să se revină la normalitate în privinţa curăţeniei căilor publice din oraş, în cel mai scurt timp, şi, totodată, cere scuze ploieştenilor pentru disconfortul pe care l-au suportat, în contextul anterior, în ultimele luni.

Sursa:Primaria Mun.Ploiesti

Foto cu caracter ilustrativ/www.gazetaph.ro