Primăria Municipiului Ploieşti anunţă finalizarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie pentru patru investiţii importante
Primăria Municipiului Ploieşti, prin Direcţia Tehnic, Investiţii, anunţă finalizarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (D.A.L.I.) pentru patru investiţii importante, în oraşul nostru. 
Astfel, joi, 26 august a.c., cele patru documentaţii vor fi supuse, spre analiză, Comisiei tehnico-economice de avizare din cadrul municipalităţii, urmând ca, ulterior, aceste obiective să fie prezentate, spre aprobare, consilierilor locali, în următoarea şedinţă ordinară a Consiliului Local al municipiului Ploieşti.
Proiectele de investiţii amintite sunt:
 Pod peste pârâul Dâmbu, strada Muzelor. În principal se are în vedere realizarea unui pod nou cu lungimea de 10 m şi lăţimea de 4 m deschis atât accesului auto cât şi celui pietonal;
Pasarelă peste pârâul Dâmbu, strada Cometului. Aceasta va fi deschisă accesului pietonal;
 Pasarelă peste pârâul Dâmbu, strada Neajlov. Aceasta va fi deschisă accesului pietonal;
Reamenajare pavaj pietonal în zona cuprinsă între Casa de Cultură a Sindicatelor şi centrul comercial Winmarkt. Zona respectivă va fi refăcută în totalitate.
Aceste proiecte, derulate de administraţia publică ploieşteană, au ca scop îmbunătăţirea gradului de accesibilitate a zonei, fluidizarea traficului, traversarea pârâului în condiţii de siguranţă şi implementarea unor măsuri de îmbunătăţire a calităţii mediului înconjurător şi de dezvoltare durabilă.
 

Foto ilustrativ/www.ploiesti.ro