Proiectul “Spitalul  Municipal de Urgenţă Ploiesti” a fost inclus pe lista sinteză a subprogramului “Unităţi Sanitare”
 
 
Primarul Municipiului Ploieşti, Andrei Liviu Volosevici, a fost informat de către reprezentanţii Companiei Naţionale de Investiţii că proiectul “Spital Municipal de Urgenţă, municipiul Ploieşti, str. Ghighiului, nr. 25C, jud. Prahova” a fost inclus pe lista sinteză a subprogramului “Unităţi Sanitare”, aprobată prin Ordinul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei nr. 686/13.05.2021.
Includerea proiectului municipalităţii în lista de sinteză reprezintă o nouă etapă în punerea în aplicare a acestui obiectiv de investiţii în sensul că se va asigura finanţarea în corelare cu alocaţiile bugetare destinate subprogramelor din cadrul Programului Naţional de Construcţii de Interes Public şi Social derulat de Compania Naţională de Investiţii.
Reamintim că, municipalitatea ploieşteană doreşte să construiască, în zona de sud a oraşului, pe strada Ghighiului, un nou spital – Spitalul Municipal de Urgenţă Ploieşti - unitate sanitară complexă, care va include funcţiile medicale din Spitalul Municipal Ploieşti şi Spitalul de Pediatrie Ploieşti, într-o structura de tip monobloc, cu un număr de 450 paturi.
Proiectul administraţiei publice locale cuprinde realizarea la nivelul viitorului spital a unei Unităţi de Primiri Urgenţe, servicii medicale pe diferite specialităţi pentru copii şi adulţi, laborator de analize medicale pentru explorări funcţionale, radiologie şi imagistică, anatomie patologică, A.T.I., Unitate de transfuzie sangvină, un centru de dializă, bloc operator, farmacie, etc
 
Sursa:Primaria Ploiesti