Va fi demarata campania de colectare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE)
Primăria Municipiului Ploieşti în colaborare cu Asociaţia ECOTIC, Regia Autonomă de Servicii Publice Ploieşti, Agenţia pentru Protecţia Mediului Prahova, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară "Parteneriatul pentru Managementul Deşeurilor Prahova” şi operatorul local de salubritate, S.C. Rosal Grup S.A., organizează campania “Fii la tine-n ţară la fel ca afară!”, axată pe colectarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE), în perioada 19-23 aprilie 2021. 
Astfel, ploieştenii sunt invitaţi să se implice activ în protecţia mediului, prin colectarea separată a deşeurilor electrice.
În cadrul campaniei menţionate, ploieştenilor le pot fi preluate gratuit de la domiciliu deşeurile electrice voluminoase, care cântăresc cumulat minim 50 de kg, respectiv frigider, maşină de spălat, etc. Comenzile pentru ridicarea acestor deşeuri se vor face la numărul de telefon 0244933.
Totodată, deşeurile electrice pot fi predate şi direct la punctul permanent de colectare, situat pe strada Mărgăritarului nr. 2.
Pentru a se încuraja iniţiativa de reciclare, fiecare persoană, care va preda deşeuri electrice de minim 5 kg cumulate, va fi înscrisă automat la o tombolă cu premii constând în produse electrocasnice. 
 
Sursa:Comunicat Primaria Ploiesti