Primăria Municipiului Ploieşti, prin Poliţia Locală Ploieşti,a ridicat  8 căruţe şi 6 căruţuri cu care se realiza transport de deşeuri
Primăria Municipiului Ploieşti, prin Poliţia Locală Ploieşti, a demarat o activitate de ridicare a căruţelor şi vehiculelor, trase sau împinse cu mâna, care circulă ilegal în municipiul Ploieşti.
În urma acţiunilor de control derulate de poliţiştii locali, pe domeniul public al municipiului Ploieşti, în ultima perioadă, au fost ridicate 8 căruţe şi 6 căruţuri cu care se realiza transport de deşeuri, ce urmau să fie depozitate, ilegal, în diferite zone din oraşul nostru.
Fiecare persoană, depistată în acest context, a fost sancţionată contravenţional cu suma de 1000 lei, respectiv 500 de lei în cazul în care amenda este achitată în termen de 15 zile. 
Totodată, dacă se aplică măsura depozitării acestui tip de vehicule, S.C. Servicii de Gospodărire Urbană Ploieşti S.R.L. percepe un tarif de eliberare, în cuantum de 150 de lei,  în baza prevederilor  Hotărârii Consiliului Local Ploieşti nr. 432/2018 privind interzicerea accesului şi deplasării căruţelor şi vehiculelor trase sau împinse cu mâna care circulă ilegal în municipiul Ploieşti.
Poliţia Locală Ploieşti va continua să efectueze controale în trafic şi să aplice sancţiuni  persoanelor care încalcă prevederile actului administrativ - normativ mai sus menţionat.
 
Sursa:Primaria Municipiului Ploiesti