Primăria Municipiului Ploieşti, prin TCE , a demarat activităţi de reparare şi igienizare la nivelul staţiilor pentru transportul public local
Primăria Municipiului Ploieşti, prin S.C. Transport Călători Express S.A, a demarat activităţi de reparare şi igienizare la nivelul staţiilor pentru transportul public local.
S.C. TCE S.A. Ploieşti deţine un număr de 68 de staţii dotate cu copertine, aferente transportului de călători efectuat cu autobuze şi un număr de 40 de staţii dotate cu copertine, aferente transportului de călători efectuat cu tramvaie.
Totodată, a început şi  acţiunea de ridicare a tonetelor neutilizate de pe raza municipiului Ploieşti. 
Astfel, activitatea de igienizare a staţiilor pentru călători implică şi curăţarea pereţilor din plexiglas sau policarbonat a acestora pe care sunt lipite diferite afişe. Până în prezent, au fost curăţate următoarele staţii ale S.C. TCE S.A. Ploieşti: 
 B-dul Republicii (Galeriile comerciale);
 B-dul Republicii (în faţa Palatului Administrativ);
 B-dul Independenţei (Poşta);
 B-dul Independenţei ( rondul 1 şi rondul 2- ambele, stânga - dreapta); 
 B-dul Republicii (Mega Image, atât staţia de autobuz, cât şi cea de tramvai); 
 B-dul Republicii (8 martie - staţia de autobuz);
 B-dul Republicii (Şcoala “Sf. Vasile”);
 Strada Cantacuzino (Păltiniş);
 Strada Cantacuzino ( Ienăchiţă Văcărescu);
 Spitalul Judeţean (îmbarcare, debarcare – 2 staţii);
 Cramele Halewood (îmbarcare, debarcare – 2 staţii);
 Şoseaua Nordului (Castor);
 Şoseaua Nordului (Complex Meşteşugăresc);
 Şoseaua Nordului (Complex Mic îmbarcare, debarcare – 2 staţii);
 Şoseaua Nordului (Complex Mare îmbarcare, debarcare – 2 staţii);
 Şoseaua Vestului (Deltei îmbarcare, debarcare – 2 staţii);
 Şoseaua Vestului (Hotel Nord îmbarcare, debarcare – 2 staţii);
 Şoseaua Vestului (Salvare- ACR îmbarcare, debarcare – 2 staţii).
Totodată, s-au executat şi acţiuni de modernizare şi reparare a copertinelor din staţiile TCE, după cum urmează:
 B-dul Independenţei (Staţia 13 decembrie - Reabilitare prin înlocuire spate staţii, vopsire structură metalică, reparare acoperiş);
 B-dul Independenţei (Staţia Ana Ipătescu - Reabilitare prin înlocuire spate staţii, vopsire structura metalică, reparare acoperiş);
 Strada Mihai Bravu (Staţia Dacia, înlocuire şi reabilitare completă, reparat structură metalică şi vopsire, înlocuit acoperiş şi laterale, bancă aşteptare);
 Strada Mihai Bravu (Cap linie 104, demontare structură veche şi înlocuire şi reabilitare completă, reparat structură metalică şi vopsire, înlocuit acoperiş şi laterale, bancă aşteptare);
 Strada Mircea cel Bătrân (Staţia Grădinari, înlocuire şi reabilitare completă, reparat structura metalică şi vopsire, înlocuit acoperiş şi laterale, bancă aşteptare);
 Strada Găgeni (Staţia Castor, înlocuire şi reabilitare completă, reparat structura metalică şi vopsire, înlocuit acoperiş şi laterale, bancă aşteptare);
 Strada Mărăşeşti (Staţia Panificaţie, înlocuire şi reabilitare completă, reparat structura metalică şi vopsire, înlocuit acoperiş şi laterale, bancă aşteptare);
 B-dul Republicii (Staţia Cablul Romanesc, înlocuire şi reabilitare completă, reparat structura metalică şi vopsire, înlocuit acoperiş şi laterale, bancă aşteptare);
 B-dul Republicii (Staţia Cablul Romanesc -demontare);
  Şoseaua Vestului (Staţia Biserica Înălţarea Domnului, înlocuire şi reabilitare completă, reparat structura metalică şi vopsire, înlocuit acoperiş şi laterale, bancă aşteptare);
  Şoseaua Vestului (Staţia Bloc 39, înlocuire şi reabilitare completă, reparat structura metalică şi vopsire, înlocuit acoperiş şi laterale, bancă aşteptare);
  Strada Mircea cel Bătrân (staţia biserică, înlocuire şi reabilitare completă, reparat structura metalica şi vopsire, înlocuit acoperiş şi laterale, bancă aşteptare);
  Şoseaua Nordului (Staţia Complexul mic, înlocuire şi reabilitare completă, reparat structura metalică şi vopsire, înlocuit acoperiş şi laterale, bancă aşteptare);
  în curs de reabilitare staţii - (Şoseaua Vestului- bloc103, Şoseaua Vestului-ACR, str. Gh. Gr. Cantacuzino-Popa Farcaş ambele sensuri, str. Mircea cel Bătrân - Dorobanţul).
În contextul acestor activităţi, s-au ridicat de pe domeniul public şi tonete de bilete neutilizate, după cum urmează:
 B-dul Bucureşti - Staţia Bariera Bucureşti;
 Strada Mihai Bravu - Staţia Lukoil;
 Şoseaua Nordului - Staţia Complexul Mic;
 B-dul Independenţei - Staţia Ana Ipătescu;
 B-dul Republicii  - Staţia Şcoala Sf. Vasile;
 În curs de ridicare: strada Depoului PTTR Tramvai, str. Cantacuzino - staţia  Biserica Înălţarea Domnului.
Activităţile de igienizare şi reparare, executate la nivelul staţiilor pentru transportul public local, vor include toate cele 108 staţii existente în municipiul Ploieşti. 
Municipalitatea ploieşteană îi roagă pe cetăţeni să fie responsabili şi să menţină curăţenia la nivelul staţiilor pentru transport urban, printr-un comportament civilizat.
 
Sursa:Comunicat Primaria Mun.Ploiesti