Toate şcolile şi grădiniţele trebuie să aibă cabinete medicale,anunta Primaria Ploiesti
 
Primarul municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici, a anunţat că una dintre priorităţile administraţiei locale în 2021 va fi deschiderea de cabinete medicale în toate unităţile de învăţământ, inclusiv cele fără personalitate juridică. în prezent, 23 de unităţi încă duc lipsă.
 
Edilul a declarat că a aflat recent de o obligaţie legală a autorităţilor locale de a asigura cabinete medicale funcţionale în toate unităţile de învăţământ. El a anunţat că sunt pregătite primele proiecte şi că, în paralel, autorităţile vor începe demersurile pentru a asigura personalul medical necesar, care ar urma să fie încadrat la Administraţia Serviciilor Sociale Comunitare.
 
"Am aflat că în 2020, printr-un ordin al ministrului Sănătăţii, s-a dispus ca în fiecare instituţie de învăţământ, chiar dacă are personalitate juridică sau nu, să existe un cabinet medical cu minim un asistent medical. Asta ne-a pus în postura să ne mişcăm foarte rapid şi să începem să rezolvăm această problemă. Deja trei sau patru din cele 23 care ne lipsesc sunt în lucru. Urmează etapa a doua, şi anume acceptul pe care trebuie să îl primim de la Direcţia de Sănătate Publică pentru a putea angaja încă 23 de asistenţi. E obligatoriu să facem acest lucru. Nu trebuie uitat că au existat şi unele situaţii cu totul regretabile", a declarat Andrei Volosevici, primarul municipiului Ploieşti.