Municipiul Ploiesti ramane în scenariul verde. Rata  cazurilor  Covid 19  din ultimele 14 zile a fost stabilită la 1,16 la mia de locuitori
Comunicat Primăria Municipiului  Ploieşti:
 
În conformitate cu Hotărârea nr. 3/25.01.2021 a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, Municipiul Ploieşti se încadrează în intervalul de referinţă a incidenţei ratei cumulate a cazurilor pe ultimele 14 zile mai mică sau egală cu 1,5 cazuri/1000 locuitori, respectiv 1,16.
 
Măsurile specifice, prevăzute de H.G. nr. 3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, pentru localităţile în care incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5 cazuri/1000 locuitori, care se aplică în Municipiul Ploieşti pentru o perioadă de 14 zile, începând cu 25.01.2021:
Purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă.
organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului;
organizarea şi desfăşurarea spectacolelor de tipul drive-in este sunt permise numai dacă ocupanţii unui autovehicul sunt membrii aceleiaşi familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane;
organizarea şi desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt, precum şi cu purtarea măştii de protecţie;
activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00;
activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 6,00-23,00;
măsurile prevăzute la pct. 4 şi 5 se aplică şi operatorilor economici care desfăşoară activităţi în spaţiile publice închise care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel puţin 2 pereţi, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent;
activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 50% din capacitatea maximă a spaţiului.